Un arhiepiscop, opozant al papei Francisc, acuzat de schismă și citat să se prezinte în faţa justiţiei de la Vatican

Data actualizării: Data publicării:
Monseniorul Carlo Maria Vigano
Monseniorul Carlo Maria Vigano. Foto: Profimedia

Un arhiepiscop italian ultraconservator, unul dintre cei mai virulenţi opozanţi ai papei Francisc, a anunţat joi că a fost citat să se prezinte în faţa justiţiei de la Vatican pentru a răspunde acuzaţiilor de sciziune în raport cu suveranul pontif şi de respingere a Conciliului Vatican II, informează AFP.

Monseniorul Carlo Maria Vigano, în vârstă de 83 de ani, fost ambasador al Sfântului Scaun în Statele Unite, este acuzat de infracţiunea de schismă, pentru că „a negat legitimitatea papei Francisc” şi „a respins Conciliul Vatican II”, a scris el într-un mesaj publicat pe reţeaua de socializare X.

Potrivit unui document oficial al Dicasterului pentru Doctrina Credinţei, puternicul departament al Vaticanului însărcinat cu dogma, Carlo Maria Vigano a fost convocat joi pentru a fi notificat în mod oficial cu privire la aceste acuzaţii în cadrul unui proces penal extrajudiciar, o procedură accelerată care reduce durata formalităţilor administrative.

„Repudiez, resping şi condamn scandalurile, erorile şi ereziile lui Jorge Mario Bergoglio (papa Francisc - n.red.), a cărui gestionare a puterii este absolut tiranică”, a criticat arhiepiscopul Vigano într-o lungă declaraţie publicată online.

„Consider acuzaţiile la adresa mea ca pe o onoare”, a adăugat el pe reţeaua de socializare X, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Conciliul Vatican II (1962-1965), considerat o adaptare majoră a Bisericii Catolice la lumea modernă, „reprezintă cancerul ideologic, teologic, moral şi liturgic pentru care Biserica sinodală bergogliană este metastaza necesară”, a adăugat Carlo Maria Vigano.

Contactat de AFP, biroul de presă de la Vatican nu a făcut deocamdată niciun comentariu pe această temă.

Monseniorul Vigano, care a fost nunţiu apostolic (ambasador al Sfântului Scaun - n.red.) la Washington din 2011 până în 2016 înainte să se pensioneze, este un acuzator constant al papei Francisc şi s-a remarcat prin luări de poziţie deosebit de critice la adresa autorităţii suveranului pontif.

El a ieşit din anonimat atunci când a cerut demisia papei Francisc în august 2018, publicând o listă de acuzaţii dureroase cu privire la modul în care acesta a gestionat abuzurile sexuale din cadrul Bisericii Catolice.

El l-a acuzat în special pe suveranul pontif că l-a protejat mult timp pe fostul cardinal american Theodore McCarrick, care a fost destituit în 2019 pentru violenţe comise asupra unui minor.

A fost şi secretarul general al Guvernoratului Vaticanului, funcţie pe durata căreia a descoperit şi a denunţat corupţia care domnea în administraţie.

Carlo Maria Vigano a fost deja condamnat în 2018 de un tribunal italian la plata sumei de 1,8 milioane de euro către fratele lui cu handicap în urma unui proces în care a fost acuzat de spoliere familială. 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vești proaste pentru români. Se schimbă regulile de eliberare a paşaportului simplu temporar chiar de azi
Digi FM
Noile modificări ale Codului Rutier explicate. Iată ce spune Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR)
Pro FM
Christina Aguilera a făcut furori într-o rochie mini roz. Cum arată artista după ce a slăbit 18 kilograme
Film Now
Câți bani au primit actorii din „Gossip Girl” pentru rolurile din celebrul serial. Cine se află în fruntea...
Adevarul
Ce amenzi poți primi dacă urinezi în mare. Unde este interzisă „evacuarea fiziologică” și ce alte obiceiuri...
Newsweek
VIDEO Ucraina lovește Rusia cu ATACMS, după ce rușii le-au distrus 6 Su-27. SUA și-au dat acordul
Digi FM
Viața grea l-a făcut tare! Portarul Florin Niță, despre copilăria plină de griji: "Fără părinţi, fără bunici...
Digi World
De ce-i ciupesc țânțarii pe unii oameni mai mult decât pe alții. Ce explicații au reieșit în urma mai multor...
Digi Animal World
Momentul când un elan sălbatic se alătură unor tineri la un meci de fotbal în curte. Imaginile au devenit...
Film Now
Pedro Pascal, despre scenele de luptă cu Paul Mescal în „Gladiator 2”: Prefer să fiu aruncat dintr-o clădire...
UTV
Rita Ora, aparitie indrazneata. Artista a purtat o rochie transparenta la concertul trupei Girls Aloud