Un angajat al X a fost dat afară pentru că nu a răspuns la un e-mail de la Elon Musk. Acum primește 600.000 de dolari despăgubiri

Data publicării:
Elon Musk a schimbat numele platformei Twitter în X.
Elon Musk a schimbat numele platformei Twitter în X. Foto: Profimedia

Un fost angajat al Twitter primește despăgubiri de aproximativ 600.000 de dolari după ce a fost demis pentru că nu a răspuns la e-mailul lui Elon Musk prin care acesta cerea o cultură a muncii „extrem de dură”, relatează Business Insider.

Gary Rooney, care a lucrat la sediul european al Twitter din Dublin, a declarat Comisiei pentru Relații la locul de muncă din Irlanda că pur și simplu nu a dat click pe un link cu răspunsul „da” la e-mail.

Musk a trimis controversatul e-mail în noiembrie 2022, la mai puțin de o lună după ce a cumpărat platforma cu 44 de miliarde de dolari. El le-a cerut angajaților să accepte să lucreze într-un ritm „extrem de alert” pentru a construi „noul Twitter” sau să demisioneze.

Miliardarul, care a redenumit compania X în anul următor, a scris: „Aceasta va însemna să lucrezi ore suplimentare la intensitate mare. Doar performanța excepțională va constitui o notă de trecere".

El le-a cerut angajaților să dea click pe un link cu răspunsul „da” pentru a face „parte din noul Twitter”, iar oricine nu face acest lucru până a doua zi va primi salariul pe trei luni drept compensații pentru demisie.

Trei zile mai târziu, compania i-a trimis un e-mail lui Rooney, spunând că i-a recunoscut „decizia de a demisiona și de a accepta oferta de plecare voluntară”, a relatat The Guardian.

„În niciun moment nu am indicat că demisionez”, a fost răspunsul lui Rooney. Compania a susținut însă că lipsa acelui click a fost „tratată ca o notificare a intenției de a demisiona”, a relatat The Irish Examiner.

La audierile Comisiei pentru Relații la locul de muncă, Rooney a spus că i-a fost teamă să dea click pe acel link, deoarece s-a temut că e-mailul putea veni de la hackeri.

Arbitrul Comisiei a arătat că termenul de 24 de ore dat de Musk pentru a răspunde la ultimatumul său nu a reprezentat „o notificare rezonabilă”.

Un purtător de cuvânt al Departamentului pentru Întreprinderi, Comerț și Forță de Muncă din Irlanda a declarat pentru Business Insider că decizia în acest caz a fost emisă luni, dar va fi publicată abia pe 26 august „pentru a oferi părților oportunitatea de a o analiza în întregime”.

Rooney lucra la Twitter din septembrie 2013.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
A fost ridicat premiul de peste 6 milioane de euro de la Loto 6/49. Cine este câştigătorul
Pro FM
Kanye West spune că nu a vrut copii cu Kim Kardashian: "Nu mi-am dorit copii cu această persoană după primele...
Film Now
Schimbări majore pentru următorul film James Bond. Ce planuri ar avea noua conducere a francizei
Adevarul
Lecția ucraineană pentru armatele europene: „Războiul cu o superputere fără să ai superioritate aeriană și...
Newsweek
Adio, pensii speciale de 22.000 lei pe lună. Vor fi supra-impozitate și recalculate. Care e formula?
Digi FM
Cum a convins-o Salman Khan pe Iulia Vântur să se apuce de muzică în India: "Mi-au trebuit ani să dovedesc...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Harrison Ford și Calista Flockhart, un cuplu ca oricare altul. Sărut tandru în metroul din New York, călători...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...