Un american căutat pentru pornografie infantilă s-a alăturat armatei ruse

Data actualizării: Data publicării:
Puello-Motta
„Nu mă consider un trădător. Statele Unite și Rusia nu sunt în război”, a declarat Puello-Mota. Foto: Captură MInisterul rus al Apărării

Ministerul rus al Apărării a publicat luni un interviu cu un fost consilier municipal din Massachusetts care este căutat în Statele Unite pentru pornografie infantilă. Subiectul comunicării: fostul militar a anunțat că se alătură armatei ruse, scrie Moscow Times.

Wilmer Puello-Mota, un fost consilier municipal din Holyoke, Massachusetts, ar fi fugit din Statele Unite în ianuarie, încălcând un ordin judecătoresc, în timp ce era în așteptarea procesului din Rhode Island pentru posesie de pornografie infantilă.

Puello-Mota a reapărut curând în videoclipuri militare rusești care arătau capturarea orașului ucrainean Avdiivka în februarie. În aprilie, autoritățile regionale ruse au publicat o înregistrare video cu ceea ce la momentul respectiv părea a fi Puello-Mota în interiorul unui birou de înrolare în armată, dar l-au identificat doar ca fost soldat american „Will”.

La fel ca videoclipurile anterioare în care apărea Puello-Mota, videoclipul publicat luni de Ministerul rus al Apărării se referă la american doar după prenume și nu menționează acuzațiile penale împotriva sa în Statele Unite.

„Sunt Will, sunt din Massachusetts”, a declarat Puello-Mota în interviul video de cinci minute, purtând echipament complet de luptă. „Indicativul meu este 'Boston'”.

Fost soldat, acum operator de drone

Americanul a declarat că a servit 10 ani în Forțele Aeriene ale SUA, mai mulți ani în Garda Națională din Massachusetts și doi ani ca consilier municipal - unde a spus că implicarea sa în politică l-a determinat să călătorească în Rusia și să se alăture armatei.

„Cu siguranță am putut să aplic unele dintre aceste abilități, precum și abilități de conducere, aici”, a spus el.

Ministerul rus al Apărării a declarat că americanul servește ca operator de dronă de recunoaștere în cadrul grupului de forțe militare Central, care este implicat în capturarea satelor din regiunea Donetsk din estul Ucrainei.

De asemenea, l-a identificat pe Puello-Mota ca fiind un „american cu cetățenie rusă” și un „fost cetățean american”. Nu a fost imediat clar dacă Puello-Mota a renunțat la cetățenia sa americană.

„Nu mă consider un trădător. Statele Unite și Rusia nu sunt în război”, a declarat Puello-Mota în înregistrarea video a Ministerului Apărării.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se introduce taxa de autostradă în România, explicația de la Guvern. De ce nu se plătește la fel ca în...
Digi FM
Dan Negru, despre prima zi de școală a copiilor lui: „Eu nu sunt entuziasmat din cauza ghiozdanelor pe care...
Pro FM
CRBL încearcă să repare lucrurile cu fiica lui, după divorțul de mama ei: "Timpul le așază pe toate. Ne-am...
Film Now
O prezentatoare TV a dezvăluit care a fost ultima discuție pe care a avut-o cu Shannen Doherty: „Am fost...
Adevarul
Experiență de coșmar pentru un român care a dat mii de euro pe o vacanță de 5 stele. „Nu pot să cred așa...
Newsweek
Care pensionari iau pensia recalculată și mărită abia în noiembrie? Casa de Pensii confirmă
Digi FM
Ce studii are, de fapt, Elena Lasconi și cum justifică notele mici. Candidata la Președinție este acuzată că...
Digi World
Un YouTuber cu peste 5 milioane de abonați a slăbit mai mult de 100 kg. Cum și-a păcălit urmăritorii în...
Digi Animal World
Luptă acerbă între un șarpe Boa și un crocodil. Spectacolul uimitor oferit de reptile turiștilor din Brazilia
Film Now
15 cupluri celebre care s-au cunoscut pe platourile de filmare. Iubiri mai spectaculoase decât în peliculele...
UTV
(VIDEO) Jon Bon Jovi a salvat o femeie care era pe punctul de a sari de pe un pod din Nashville