Vytautas Landsbergis, fost președinte al Lituaniei: „Rusia lui Putin consideră UE drept un vecin ostil”

„Pălăriile Patriei”. Profesoare din Rusia, păcălite să facă și să poarte coifuri din staniol. Motivul invocat de cel care a făcut farsa

Telemedicină cu scandal. Șase aparate de radiologie noi zac nefolosite în spitalele din Bihor

Postul Crăciunului, ținut cu bunătăți făcute în casă

Cum îl descrie Sylvester Stallone pe Donald Trump

Câți bani sunt dispuși românii să cheltuie anul acesta de Crăciun

Incendiu puternic într-un bloc din Sectorul 3 al Capitalei. Două persoane au fost evacuate

O femeie ar fi furat produse medicale dintr-un spital din Capitală. Acestea erau apoi vândute de soțul ei în cabinete stomatologice

Cazul băiatului mort în Spitalul din Târgu-Jiu: Noi informații contrazic apărarea chirurgului de gardă

Protest: Haka în Parlamentul Noii Zeelande. Membrii maori întrerup votul pe un proiect de lege ce amenință drepturile indigene

În 1991 Rusia a făcut o nouă încercare de a recâştiga controlul asupra Lituaniei. Armata Roşie a intrat cu tancurile în capitală, iar principalele obiective pe care le dorea cucerite erau Parlamentul şi sediul televiziunii publice.

Lituanienii au reacţionat instinctiv pentru apărarea libertăţii obţinute cu greu. Mii de oameni s-au adunat în piaţa publică şi au făcut un lanţ uman în jurul clădirii Parlamentului. În interior erau politicienii care susţineau democraţia. Vytautas Landsbergis, liderul cel mai iubit de popor, era protejat la vremea aceea de un sportiv voluntar, Arvydas Pocius, actualul ambasador al Lituaniei de la Bucureşti.

„Noi nu ne consideram ca fiind o republică sovietică, ci o ţară europeană aflată sub ocupaţie. Dar acest titlu ne-a fost dat de ocupanții noştri care ne-au făcut parte din Uniunea Sovietică. În orice caz, noi am fost primii şi Lituania a fost prima dintre statele baltice care au ales rezistenţa parlamentară non-violentă, pentru a obţine susţinerea acestei mişcări pentru libertate, pentru a trece prin alegeri pentru un parlament adevărat care să reprezinte voinţa poporului. Şi cum mişcarea noastră de eliberare a câştigat alegerile cu majoritate, noi am considerat că ni s-a dat un mandat pentru că oamenii ştiau pentru ce au votat”, spune fostul președinte.

Înainte de a fi politician, Vytautas Landsbergis profesa ca istoric al muzicii. Hotărârea de care a dat dovadă atunci când s-a implicat în schimbarea regimului comunist care îi conducea ţara l-a transformat într-unul dintre cei mai respectaţi membri ai Parlamentului nou format.

În 1990, cu un an înainte de destrămarea Uniunii Sovietice, prin vocea lui, Lituania îşi proclama independenţa.

„Am reuşit să obţinem dreptul de vot pentru oamenii noştri, aceştia au votat în alegeri competitive, nu în alegeri false de tip sovietic, ci în alegeri democratice. Iar mişcările pro-democratice şi pro-independente au câştigat cu o majoritate covârşitoare şi în noul parlament real, nu într-unul sovietic fals. Am decis să anunţăm că Lituania este din nou un stat independent, care întinde o mână spre Uniunea Sovietică, pentru a reinstala relaţiile normale de dinainte de război. Moscova, echipa lui Mihail Gorbaciov, juca rolul unui mare reformator care voia să schimbe lumea şi relaţiile, dar Lituania a testat şi a dovedit că nu era adevărat. Ei au refuzat dreptul Lituaniei să decidă cu privire la ea însăşi, au spus că Lituania este o parte a lor (a Uniunii Sovietice, n.r.) şi că niciodată nu vor negocia cu o parte a statului lui Gorbaciov. Era un denunţ practic, iar apoi măsurile coercitive pe care le-au introdus, intimidările, blocadele economice şi energetice au vrut să ne strivească din punct de vedere economic, dar asta nu s-a întâmplat”, își amintește Vytautas Landsbergis.

Pentru că sancţiunile pe care URSS le-a impus conducerii de la Vilnius n-au avut efectul aşteptat, URSS a apelat şi la metoda la care se pricepea cel mai bine: intervenţia militară.

„Eforturilor noastre diplomatice nu li se răspundea de la Kremlin, au răspuns prin acţiuni militare şi prin blocada din Vilnius din ianuarie 1991. Iar aceasta a fost o catastrofă pentru Gorbaciov însuşi, pentru că nu au reuşit să blocheze resistenţa noastră, iar democraţiile din lume erau uimite şi au protestat față de acţiunile lui Gorbaciov şi acesta şi-a pierdut credibilitatea. S-au oprit şi am putut să continuăm, la un anumit nivel, negocierile, bineînţeles nu credeam în sinceritatea părţii sovietice. Dar în paralel am ţinut negocieri sincere cu echipa lui Elțîn, care voia democratizarea Rusiei. Rusia atunci era în opoziţie cu Kremlinul şi era şansa noastră şi împreună cu Rusia am putut rezista acestor presiuni, intimidări şi posibilelor vărsări de sânge, după puciul din august de la Moscova. A fost cu adevărat periculos. Au proclamat că vor prelua toate fostele republici sovietice, prin orice mijloace, inclusiv militare şi din nou nu au reuşit. Nu ne-am pus problema dacă ne este sau nu frică. Am ştiut că este singura cale să ne îndeplinim scopul”, spune fostul președinte.

Rugat să facă o paralelă între evenimentele din 1991 din Lituania şi cele din Ucraina zilelor noastre, fostul lider de la Vilnius a avut un răspuns foarte direct legat de reacţiile Rusiei.

„Au revenit la ceea ce era cel mai rău în mentalitatea şi abordarea lor, la ideea fundamentală că forţa înseamnă tot. Dacă au forţă, atunci sunt în stare să dicteze vecinilor şi chiar şi lumii din jurul lor. Rusia lui Putin consideră Uniunea Europeană drept un vecin ostil. Întreaga Uniune Europeană este ostilă, un inamic care vrea să îi facă rău Rusiei şi Rusia se opune UE. Ucraina este o victimă, un pretext, un punct de întretăiere a principiilor, nu unul de intersecţie al intereselor. Ei vor să prezinte situaţia ca şi cum Europa are un interes în Ucraina, Rusia are un interes în Ucraina şi acum se luptă pentru Ucraina. Iar Ucraina nu contează prea mult, ar fi doar o bucată de pământ. Este o mentalitate veche a Uniunii Sovietice a lui Stalin”, explică Vytautas Landsbergis.