Fostul campion mondial la box la categoria grea Vladimir Kliciko a atenţionat că luptele de la centrala nucleară Zaporojie din Ucraina ar putea duce la o catastrofă mult mai mare decât cele care au avut loc la Fukushima şi Cernobîl, informează duminică dpa.
Vladimir Kliciko, fratele mai tânăr al primarului Kievului, Vitali Kliciko, şi el fost boxer profesionist, a spus că nu este clar cum rezistă personalul ucrainean în interiorul centralei ocupate de forţele ruse.
„Lumea trebuie să înţeleagă că dacă (centrala Zaporojie) explodează, aceasta va avea efectul (catastrofei de la) Fukushima şi Cernobîl înmulţit de mai multe ori”, a spus Vladimir Kliciko pentru postul britanic Times Radio.
Potrivit lui Vladimir Kliciko, centrala şi specialiştii în domeniul fizicii nucleare care lucrează acolo sunt ţinuţi „ostatici” de Moscova.
Centrala Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din Europa, cu şase reactoare, este ocupată de trupele ruse de la începutul lui martie. Ea are o importanţă strategică în ceea ce priveşte alimentarea Ucrainei cu energie electrică.
Prezent vineri în această ţară, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut Rusiei să nu deconecteze centrala Zaporojie de la reţeaua ucraineană de electricitate, după ce operatorul ucrainean Energoatom a evocat o astfel de intenţie a Rusiei.
Forţele ruse au ocupat zona din jurul centralei Zaporojie în martie, la scurt timp după ce Rusia a trimis zeci de mii soldaţi în Ucraina. Centrala, încă operată de personal ucrainean, rămâne aproape de linia frontului şi a fost lovită de obuze de mai multe ori în ultimele săptămâni, stârnind temeri asupra unui dezastru nuclear. Ucraina şi Rusia s-au învinuit reciproc pentru bombardamentele din şi în jurul complexului de reactoare nucleare din sudul Ucrainei.
Rusia a respins apelurile internaţionale de a-şi retrage trupele de la centrală, însă a spus că va permite accesul unui grup de experţi ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) la centrală, potrivit dpa, citată de Agerpres.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că o misiunea a AIEA va trebui să fie prezentă doar în teritoriile care nu sunt ocupate de Rusia, cerând aşadar ca mai întâi trupele ruse să se retragă din zona centralei înainte ca o misiune AIEA să vină la faţa locului. Kievul insistă asupra creării unei zone demilitarizate în jurul centralei, solicitare considerată inacceptabilă de către Moscova.
Editor : Liviu Cojan