Viktor Orban vrea încetarea sancțiunilor împotriva Rusiei. „Ar trebui să vină cineva care are bicepși puternici şi este lat în spate”

Data actualizării: Data publicării:
viktor orban in camasa si cravata dezlegata, maneci suflecate, haina in mana, coboara incruntat din masina
Viktor Orban se opune sancțiunilor UE împotriva Rusiei. Foto: Profimedia

Premierul Ungariei, Viktor Orban, apreciază că Uniunea Europeană ar trebui să pună capăt sancţiunilor împotriva Rusiei pentru a stopa inflaţia, dar pentru aceasta este nevoie de o persoană „cu bicepși puternici”. În opinia liderului de la Bupdapesta, inflaţia s-ar înjumătăţi fără sancţiunile împotriva Rusiei ca represalii pentru invazia în Ucraina. El nu a ratat ocazia să atace Uniunea Europeană pentru excluderea universităţilor ungare din programul european de burse Erasmus+, pe care o consideră o răzbunare a Bruxellesului.

Viktort Orban a apreciat vineri, la postul de Radio Kossuth, că Uniunea Europeană ar trebui să pună capăt sancţiunilor împotriva Rusiei pentru a frâna inflaţia, dar spune că pentru aceasta este nevoie de o persoană „cu bicepși puternici”.

„A venit momentul în care ar trebui să vină cineva care este suficient de curajos şi care are bicepși puternici şi este lat în spate ca să spună că am făcut lucrurile prost”, a declarat Viktor Orban la radio, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

În opinia premierului ungar, considerat cel mai apropiat aliat al Moscovei din interiorul Uniunii Europene, fără sancţiunile împotriva Rusiei ca represalii pentru invazia din Ucraina, inflaţia s-ar înjumătăţi. El a adăugat totuşi că, deocamdată, nu vede să existe acea persoană „cu bicepși puternici”.

„Ungaria este în prima linie a curajului, dar puterea noastră nu este suficientă pentru a schimba atitudinea UE. Suntem singurii care încearcă să oprească aceste procese, așa că în perioada următoare, din lipsă de curaj și forță, această nenorocire va continua în Europa”, a mai spus el, apreciind că, „pentru a face acest lucru, trebuie să fii german sau francez”.

Orban: Europa se răzbună

Liderul de la Budapesta a mai spus că excluderea a circa 20 de universităţi ungare din programul european de burse Erasmus+ este o răzbunare a Bruxellesului care vrea un alt guvern la Budapesta.

„Cine are copii se întreabă: ce fel de oameni sunt aceştia, care se răzbună pe copii, care se răzbună pe tineri?”, s-a întrebat retoric Orban.

Comisia Europeană a anunţat în decembrie că va suspenda acordarea a 22 miliarde de euro din fonduri de coeziune pentru Ungaria până când Budapesta va îndeplini toate condiţiile legate de independenţa justiţiei, libertăţi academice, drepturi LGBT şi sistemul de azil.

Comisia a afirmat că Ungaria nu şi-a modificat practica de a numi politicieni apropiaţi guvernului în consiliile a 21 de instituţii de învăţământ superior. Totodată, executivul european a apreciat că nu are garanţii că fondurile europene vor fi utilizate în mod transparent.

În opinia lui Orban, Bruxellesul insistă asupra creării unei Europe multicolore, cu imigranţi, abordare faţă de care guvernul de la Budapesta „se apără”. În plus, spune Orban, Ungaria respinge ideea ca organizaţiile neguvernamentale şi alte grupuri să stabilească „cum să creştem copiii”.

„Nu vor putea încolţi Ungaria”, a insistat Orban, care a adăugat că ţara sa va supravieţui şi fără fondurile europene.

În plus, Orban a anunţat că guvernul ungar va acoperi cheltuielile studenţilor care vor dori să înveţe în străinătate.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Amantlâc în fotbalul mare: viitoarea nevastă i-a bătut la ușă amantei în miez de noapte
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...