Zeci de persoane au participat la ceremonie, la finalul căreia Suveranul Pontif i-a îndemnat pe părinţii din toată lumea să le transmită învăţăturile creştine propriilor copii.
Spre deosebire de predecesorii săi, Papa Francisc a ţinut o cuvântare scurtă. Câteva ore mai târziu, el a anunţat că Biserica Catolică va avea de luna viitoare 19 noi cardinali.
16 dintre aceştia au sub 80 de ani, aşa că intră în categoria cardinalilor electori şi l-ar putea alege într-o bună zi pe succesorul actualului Suveran Pontif.
Ceremonia în care cei 19 prelaţi vor fi ridicaţi în rang va avea loc pe 22 februarie.