VIDEO. Grevă generală în Italia. La Milano, protestul s-a lăsat cu violențe între poliție și manifestanți

Data publicării:
1c3e0cffb2a384f3b546d60baf5fd9d3-kDKC-U43050392297087qtF-512x350 Corriere-Web-Nazionale

Actualizare 16:30. Zboruri date peste cap pe Aeroportul Otopeni. Nu mai puţin de 7 curse aeriene spre şi dinspre Italia au fost anulate din cauza grevei generale a angajaţilor din sistemul buegtar.

La Milano, manifestaţia s-a transformat într-o bătaie generală de stradă în momentul în care protestatarii s-au apropiat de poliţiştii mobilizaţi în faţa clădirilor guvernamentale. Grupuri de tineri au aruncat cu pietre şi fumigene, iar forţele de ordine au răspuns imediat.

La Roma, la manifestaţie s-au adunat numeroşi tineri, care spun că noua lege a muncii adoptată de guvernul de la Roma nu-i protejează deloc în primii ani de contract.

„E foarte bine că e grevă. E momentul să începem să mişcăm lucrurile. Trebuie să începem să ne jucăm rolul de cetăţeni şi muncitori. E bine că e grevă”, a spus unul dintre manifestanți.

Manifestaţii au fost şi în alte oraşe din Italia.

Protestele îi afectează şi pe cei aproximativ 900.000 de români care trăiesc în Peninsulă şi care nu sunt indiferenţi la măsurile economice adoptate de guvernul de la Roma.

Italia nu a reuşit să depăşească criza economică şi românii de acolo simt efectele recesiunii. Unii s-au întors în ţară pentru că nu-şi mai găsesc locuri de muncă, alţii şi-au încercat norocul în alte ţări europene. Marea Britanie şi Franţa sunt pe lista celor mai căutate state, pentru că acolo şi salariile sunt mai mari. 


Actualizare 11:30. Eugen Terteleac, președintele Asociației Românilor din Italia, a declarat la Digi24 că oamenii sunt foarte nemulțumiți de efectele acestui protest.

„Acum, transportul în comun în marile orașe e închis. La Roma, unde avem o comunitate 96.000 de români rezidenți, această vineri neagră le afectează foarte mult ziua de muncă. Mulți dintre ei nu au putut ajunge la muncă pentru că folosesc mijloacele de transport în comun”, a spus Eugen Terteleac, președintele Asociației Românilor din Italia.

„Suntem împărțiți în două tabere: muncitorii români sunt și ei afectați, și tabăra angajatorilor români. Avem 96.000 de societăți comerciale înființate de români care beneficiază de această lege întrucât pot angaja sau disponibiliza mai ușor în cazul în care au nevoie. Mulți dintre angajatori nu riscă să facă noi angajări pentru că după asta le e greu să reducă personalul în caz de nevoie, deci performanța unor companii de multe ori e îngreunată de aceste legi”, a adăugat el.

Președintele Asociației Românilor din Italia a mai spus că mulți conaționali cu care a vorbit se orientează acum spre alte țări, precum Anglia sau țările nordice, dar nu crede că după intrarea în vigoare a acestei legi va fi o reîntoarcere masivă în România.

„Angajatorii și muncitorii români din Italia au reușit să se adapteze la unele situații destul de complicate. Firmele românești din Italia, care majoritatea operează în domeniul construcțiilor, un sector destul afectat de criza economică, conaționalii noștri au reușit să treacă și peste aceste situații”, a menționat Eugen Terteleac.


În cursul grevei de asatăzi sunt prevăzute aproximativ 50 de manifestaţii, în întreaga Italie. Şi companiile feroviare private vor declanșa greva mâine şi poimâine. 

Jurnalista Luiza Diculescu, stabilită în Torino, a relatat pentru Digi24 situația din peninsulă.

„În câteva orașe italiene astăzi au loc proteste, oamenii manifestează împotriva reformelor care vizează piața muncii, dar și din cauza măsurilor de austeritate”, a spus Luiza Diculescu, jurnalistă la Radio Torino International.

„Controversatul proiect Jobs Act îi vizează pe toți cei care au contracte de muncă și sunt înregistrați legal, printre care și conaționalii noștri. Pe de altă parte, strict la situația din Torino, în regiunea Piemonte, sindicatele protestează astăzi și față de faptul că aproximativ 30.000 de persoane urmează să fie disponibilizate în prima parte a anului 2015, printre care numărăm și români”, a mai spus jurnalista.

Italienii sunt îngrijorați pentru că acest proiect de lege face disponibilizările mai ușoare.

„Manifestanții se opun proiectului de lege Jobs Act înaintat de Guvernul Matteo Renzi, proiect prin care companiilor le va fi mai ușor de aici înainte să-i concedieze pe angajați cu scopul de a face piața mai flexibilă și de a crea locuri de muncă”, relatează Luiza Diculescu.

„Sindicatele sunt nemulțumite și de proiectul de buget pe anul 2015. Combinația acestor două proiecte nu favorizează nici crearea de locuri de muncă, nici investițiile, generând deflație și recesiune, potrivit sindicaliștilor”, menționează jurnalista Luiza Diculescu.

Spuneți-vă povestea la Digi24

Sunteți român stabilit în Italia și sunteți afectat de protestele de astăzi și de noua lege a locurilor de muncă? Așteptăm comentariile dumneavostră la acest articol, prin formularul DigiVOX, dar și în rubrica specială Consulatele Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...