Urmările atentatelor. Președintele Franței vrea să modifice Constituția

Data publicării:
hollande - fb

Vom distruge terorismul, pentru că francezii vor să continue să trăiască împreună fără să se teamă. Vom distruge terorismul, pentru că noi credem în libertate”, a declarat Francois Hollande.

A fost mesajul tranşant al preşedintelui francez după sângeroasele atacuri comise vineri, în inima Parisului, de adepţi ai grupării Stat Islamic. Francois Hollande a promis că va creşte fondurile pentru securitatea naţională, va suplimenta numărul forţelor de ordine cu cinci mii de poliţişti şi o mie de grăniceri, iar pe cel al personalului din justiţie cu 2.500 de oameni. În plus, liderul francez va consolida legislaţia antiteroristă şi controalele la frontiere.

Dacă Europa nu îşi controlează frontierele exterioare, atunci asta înseamnă întoarcerea la frontierele naţionale şi nu vorbim despre gardurile şi sârma ghimpată care au fost anunţate. Acest lucru înseamnă dezintegrarea Uniunii Europene”, a subliniat liderul de la Elysee.

Nu în ultimul rând, Francois Hollande vrea şi schimbarea Constituţiei, pentru ca ţara să se adapteze situaţiei actuale.

„Suntem în război. Dar, în acest război avem de-a face cu un adversar nou, care cere un regim constituţional ce permite gestionarea stării de criză”, a spus președintele.

În timp ce Francois Hollande se adresa parlamentului reunit la palatul Versailles, Barack Obama, aflat în Turcia la reuniunea G20, se pronunţa pentru intensificarea campaniei contra Statului Islamic. Preşedintele Statelor Unite a exclus însă trimiterea de trupe terestre în regiune.

„Am putea asista la o repetare a ceea ce am mai văzut înainte. Adică dacă populația locală nu se va implica în actul de guvernare, atunci elementele radicale vor reveni, exceptând situația în care am ocupa permanent aceste ţări”, a avertizat Vladimir Putin.

Tot la reuniunea G20, Vladimir Putin şi Barack Obama au căzut de acord că e nevoie de o tranziţie politică în Siria: ambii şefi de stat au cerut începerea negocierilor între opoziţia siriană şi regimul Bashar al-Assad, sub medierea ONU.

„Se pare că toată lumea a înţeles că doar dacă luptăm împreună putem ajunge la un rezultat. Noi nu am închis niciodată uşa unei asemenea cooperări. Credem că o asemenea cooperare poate fi stabilită pe criterii politice şi la nivel de servicii de informaţii, care ar trebui să lucreze împreună, să facă schimb de informaţii”, a subliniat Vladimir Putin.

Ce spune presa

Presa internaţională remarcă tonul marţial al discursului de ieri al lui Francois Hollande, după atentatele de la Paris. Însă unele publicaţii franceze au îndoieli că Hollande va reuşi să obţină schimbarea Constituţiei, în timp ce presa britanică nu se fereşte nici de ironii. Rămâne de văzut cât succes va avea Hollande şi pe plan internaţional, în încercarea de a-şi convinge aliaţii să-şi intensifice atacurile împotriva ISIS.

„Hollande în faţa provocării de a da o ripostă”, titrează Le Figaro, în timp ce Liberation scrie că Franţa a intrat în „era războiului”. Cotidianul de stânga apreciază intenţia preşedintelui francez de modificare a Constituţiei drept un pariu enorm şi adaugă că dreapta se va opune, iar Hollande ar putea fi nevoit să convoace un referendum. Le Monde remarcă tonul marţial al preşedintelui, care şi-a propus nu să slăbească, ci să distrugă organizaţia teroristă Statul Islamic.

Financial Times scrie că Francois Hollande promite război, dar Obama exclude implicarea de trupe terestre în operaţiunea împotriva organizaţiei. The Independent foloseşte un vers din Marseilleză, „La arme, cetățeni!”, pe post de titlu pentru prima pagină, în timp ce The Guardian îşi permite o ironie la adresa preşedintelui francez: „Hollande şi-a încheiat transformarea din mămăligă în lider războinic”. Pe un ton mai serios, cotidianul britanic adaugă că atacurile de la Paris l-au forţat pe taciturnul lider francez să-şi regândească drastic politica.

Peste ocean, The New York Times scrie că discursul lui Hollande a fost o adevărată chemare la arme către propriul popor, dar şi către lumea occidentală, care trebuie să se apere de extremism. Însă analiştii sunt asceptici cu privire la rezultate.

 „Reacţia lui Hollande a fost bună. Război, apelul la NATO, aşa cum am făcut şi noi după atentatele de la 11 septembrie. Însă nu a primit un răspuns puternic din partea noastră, a americanilor. I-am promis solidaritatea noastră şi că vom face totul, dar l-aţi auzit pe preşedinte. Nu are de gând să trimită trupe la sol”, a subliniat James Jeffrey, analist la Washington Institute.

John Kerry, primit azi la Elysee de președintele Hollande

Secretarul de stat american John Kerry a sosit aseară la Paris, într-o vizită care nu fusese anunţată dinainte din motive de securitate. Kerry va fi primit în această dimineaţă de preşedintele francez, Francois Hollande.

„Nu avem puterea de a-i aduce înapoi pe morţi, aşa că trebuie să facem ceea ce ne stă în puteri, începând cu o solidaritate neînfricată printre oamenii buni şi decenţi din toată lumea şi cu promisiunea că nu ne vom lăsa intimidaţi de terorişti. Nimeni nu trebuie să se îndoiască de faptul că lumina încă străluceşte în Oraşul Luminilor şi că întunericul nu va reuşi niciodată să o învingă”, a spus șeful diplomației americane.

Declarația a fost făcută luni seară, în faţa ambasadei americane de la Paris, luminată în culorile Franţei. Șeful diplomaţiei americane a promis că cele două ţări vor lupta şi vor învinge împreună Statul Islamic, care a revendicat atentatele de vineri.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...