Ungaria va primi tehnologie pentru a produce vaccinul rusesc Sputnik V

Data publicării:
Doză de vaccin Sputnik V și o seringă.
Ungaria va primi tehnologie pentru a produce vaccinul rusesc Sputnik V. Foto: Profimedia

Ungaria va primi tehnologie anul acesta pentru a produce vaccinul rusesc anti-COVID-19 Sputnik V la o fabrică de pe teritoriul său, aflată în prezent în construcţie, a declarat joi la Moscova ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó, potrivit unui comunicat emis de ministerul său, informează Reuters.

Acesta ar fi primul pas concret către realizarea vaccinului în Uniunea Europeană, chiar dacă Sputnik V nu este încă aprobat în blocul comunitar. Vaccinul Sputnik V, utilizat pe scară largă în Rusia şi aprobat pentru utilizare în peste 70 de ţări, este încă examinat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA).

„Există o cerere imensă pentru vaccinul rusesc în lume, aşa că Ungaria are un interes economic de a participa la producţie”, a precizat Péter Szijjártó, adăugând că ţara sa şi Rusia au semnat un „acord politic” cu privire la producerea vaccinului Sputnik V în Ungaria.

Sputnik V nu are în prezent aprobarea de utilizare din partea Agenţiei Europene pentru Medicamente

Ungaria a utilizat pe scară largă vaccinul chinezesc Sinopharm, dar şi Sputnik V, în timpul campaniei sale de vaccinare în masă - alături de seruri anti-COVID-19 produse în Occident - deşi niciunul dintre aceste două vaccinuri nu a primit aprobare pentru utilizarea de urgenţă din partea blocului comunitar.

În lipsa aprobării din partea EMA, este mai dificil pentru cetăţenii ruşi - dar şi pentru sutele de mii de unguri vaccinaţi cu Sputnik V - să călătorească în ţările UE.

OMS a declarat miercuri că procesul de aprobare de utilizare de urgenţă pentru vaccinul rusesc Sputnik V a fost suspendat din cauza unor date lipsă şi a unor proceduri legale, însă organizaţia speră că aceste probleme vor fi „rezolvate destul de curând”, potrivit Agerpres.

Pe moment nu este clar când va primi Sputnik V aprobarea de utilizare din partea Agenţiei Europene pentru Medicamente.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trump revine și spune că i s-a făcut „scârbă” de Zelenski și că acesta „nu are nicio...
Digi FM
Bella Hadid, picioare parcă interminabile într-o pereche minusculă de pantaloni mulați. Nu a renunțat la...
Pro FM
Unde a plecat Alina Sorescu după ce a divorțat de Alexandru Ciucu. Fanii, val de reacții: „Prima vacanță în...
Film Now
Ethan Hawke critică noua tendință „nebună” de a angaja actori pe baza numărului de urmăritori de pe rețelele...
Adevarul
Povestea lui Mani Gyenes, românul cu patru victorii în Raliul Dakar
Newsweek
Care pensii scad la Mica Recalculare? Dacă ai muncit în aceste condiții pierzi bani EXEMPLU
Digi FM
Kim Kardashian, declarații despre relația cu Kanye West: „Vrem tot ce e mai bun pentru copii!” Rapperul a...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
"Rambo", între realitate și ficțiune. Adevărul din spatele legendarului personaj interpretat de Sylvester...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”