Ungaria înainte de Crăciun: în magazine se vând doar câte un kilogram de cartofi și un litru de lapte pentru fiecare om

Data actualizării: Data publicării:
Legume in supermarket, in ungaria
Un plan conceput să îi protejeze pe consumatorii ungari de cea mai ridicată rată a inflaţiei din Uniunea Europeană a generat consecinţe nedorite. Foto: Profimedia

Un plan conceput să îi protejeze pe consumatorii ungari de cea mai ridicată rată a inflaţiei din Uniunea Europeană a generat consecinţe nedorite, în condiţiile în care chiar înainte de sărbători retailerii un început să raţionalizeze produsele alimentare, o reminiscenţă a perioadei comuniste, transmite Bloomberg.

După ce guvernul condus de premierul Viktor Orban a decis să plafoneze preţurile la produsele alimentare de bază, retailerul Aldi a decis să introducă o limită de un kilogram de cartofi şi un litru de lapte pentru fiecare cumpărător, ca urmare a creşterii cererii.

Alte lanţuri de magazine precum Spar, Lidl şi Tesco au introdus restricţii similare. În aceste condiţii, unele persoane au început să îşi pună întrebări dacă vor putea găti tradiţionala ruladă cu mac, nelipsită de pe mesele de Crăciun.

„Am venit aici pentru că vecinul meu mi-a spus că acum este lapte. De obicei, nu este şi nu am văzut nici ouă de ceva vreme. Nu ştiu cum voi putea găti de Crăciun”, spune Magdolna, 67 de ani, care făcea cumpărături la un magazin Aldi din Budapesta.

Eforturile premierului Orban de a plafona preţurile la alimente fac parte dintr-un program mai amplu destinat plafonării costurilor la o gamă largă de produse de la carburanţi şi până la credite ipotecare, în ideea de a-i ajuta pe unguri să facă faţă cea mai gravă criză a costului vieţii din Europa. Însă, Banca Naţională a Ungariei (NBH) spune că aceste măsuri au generat efecte adverse, creând rafturi goale şi majorări de preţuri în una din cele mai deschise economii ale lumii.

Guvernul de la Budapesta se aştepta ca inflaţia, care la 22,5% este deja cea mai mare din UE, să ajungă până la 25% la finele anului. Preţurile la alimente au crescut cu 49% în ritm anual în luna noiembrie, mai mult decât dublu faţă de media din blocul comunitar.

Cel mai probabil, aceste date vor forţa banca centrală să majoreze semnificativ prognoza de inflaţie, la şedinţa de politică monetară de marţi, la care dobânda de referinţă ar urm să fie menţinută la 13%. Dobânda reală este deja la 18%, după majorarea de urgenţă adoptată în luna octombrie. Decidenţii de la NBH au calmat speranţele celor care mizau pe o reducere a costului creditului încă de luna aceasta, citând inflaţia accelerată.

Rafturile magazinelor din Ungaria sunt în continuare pline, însă în multe cazuri este vorba de alternative mai scumpe la bunurile ale căror preţuri sunt plafonate. De exemplu, preţul zahărului pudră a crescut cu 122% comparativ cu luna februarie, în timp ce preţul laptelui cu un conţinut de grăsime de 1,5% a crescut cu 90% în timp ce preţul laptelui obişnuit a crescut cu doar 2,8%, potrivit Bloomberg, citată de Agerpres.

Aceste date au provocat un semnal de alarmă la banca centrală, iar guvernatorul Gyorgy Matolcsy le-a spus recent parlamentarilor că plafoanele de preţ trebuie eliminate "imediat", pentru a readuce inflaţia sub control.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românii vor avea cărți de identitate digitale: Cum funcționează noile buletine și ce...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Jennifer Lopez, doar într-un body decoltat și strălucitor, din nou pe scenă după divorțul de Ben Affleck. În...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Putea fi salvat adolescentul care a murit așteptând o ambulanța? Chirurg pediatru: „Nu mai e de competența...
Newsweek
200.000 de pensionari vor încasa 2 pensii, în luna decembrie. Casa de Pensii spune motivul.
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
Todd Haynes
Regizorul american Todd Haynes va fi preşedintele juriului Festivalului de Film de la Berlin 2025
Digi Animal World
Un pui de panda roşu a murit din cauza stresului provocat de focuri de artificii
Film Now
Glen Powell, după ce s-a zvonit că-i ia locul lui Tom Cruise în seria "Misiune Imposibilă": "Mama nu m-ar...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...