Un soldat britanic a leșinat în timpul ceremoniilor dedicate aniversării reginei Elisabeta a II-a

Data publicării:
GettyImages-539389186

FOTO: Gulliver/ Getty Images

Soldatul a căzut cu fața în jos în timpul paradei și a fost luat pe targă și transportat la un spital. 

Cunoscută drept „Queen's Birthday Parade” (parada de ziua reginei), acest spectacol militar de gală face parte din manifestările legate de aniversarea reginei și a fost precedat, vineri, de un serviciu religios desfășurat la catedrala St. Paul din Londra. Manifestările se încheie duminică cu petrecerea stradală Patron's Lunch ce este organizată în fața Palatului Buckingham și la care participă aproximativ 10.000 de persoane, potrivit Agerpres.

La parada „Trooping the Colour” au participat aproximativ 1.500 de soldați și ofițeri și 300 de cai, conform presei britanice. Regina și soțul său, prințul Filip, duce de Edinburgh, care a împlinit vineri 95 de ani, au sosit la paradă într-o caleașcă de epocă, de la Palatul Buckingham. La eveniment au mai participat și alți membri ai familiei regale, printre care ducesele de Cambridge și de Cornwall, prințul Harry, prințul Andrew duce de York și fiicele sale, prințesele Beatrice și Eugenie.

Charles, prinț de Wales, care are rangul de colonel al Gărzilor Galeze (Welsh Guards), a participat la eveniment călare, alături de fiul său, William, duce de Cambridge, colonel al Gărzilor Irlandeze (Irish Guards). 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...