Un nou partid de extremă-dreaptă încearcă să ia locul Jobbik pe scena politică din Ungaria

Data publicării:
miscare fascista ungaria - banko gabor
Foto: Banko Gabor

Câteva sute de militanți s-au adunat sâmbătă în suburbia Vecses a Budapestei pentru a "desfășura drapelul extremei-drepte" și a pune bazele unei mișcări politice numite "Forță și Hotărâre" (FH), relatează Reuters. Evenimentul, deși de amploare redusă, a fost relatat de presă la nivel național, transmite Agerpres.

miscare fascista ungaria - banko gabor
Balázs László, unul dintre liderii miscarii | Foto: Banko Gabor (444.hu)

Principalul partid de opoziție din Ungaria, Jobbik, s-a apropiat de centru și a lăsat loc pentru noi inițiative la extrema-dreaptă, unde își avea originile, remarcă Reuters. Noua mișcare a anunțat sâmbătă că intenționează să participe la alegerile din 2018 cu o platformă radicală, opusă liberalismului și imigrației.

Limbajul folosit este rasist pe față. Unul din liderii FH, Laszlo Balasz, a adresat participanților — mai ales bărbați musculoși și tatuați, potrivit Reuters — mesajul că Europa dă dovadă de o toleranță greșită față de pericolul minorităților existente și de afluxul de milioane de migranți. "Zeci de milioane îngroașă rândurile arabilor, africanilor și țiganilor care nu vor da dovadă de toleranță, după ce își vor da seama de puterea pe care le-o dă ponderea demografică. (...) Comunitatea noastră etnică trebuie să fie pe primul loc (...) nu există egalitate", a spus el.

Un alt lider, Zsolt Tyirityan, a prezentat Europea actuală în termenii Lebensraum, "spațiul vital" invocat de ideologia nazistă: "Istoria lumii se câștigă și se pierde prin populație, prin lupta pentru spațiul vital și lupta de a păstra spațiul vital. (...) Oricine spune altceva ori suferă de iluzii, ori minte. Oricum am privi lucrurile, cel mai puternic câștigă întotdeauna. (...) Am conștiința rasei. Sunt mândră că sunt un european alb. (...) Și îmi rezerv dreptul de a apăra asta".

Tyrityan a reluat și poziția cunoscută a premierul ungar Viktor Orban privind statul neliberal. "Declarăm război liberalismului. Acesta este principalul nostru dușman și vom face totul pentru a-i distruge idealurile în rândul publicului. (...) Acești oameni își pierd naționalitatea, conștiința de rasă și în curând identitatea sexuală. Astfel de oameni trebuie alungați din spațiul nostru vital".

După discursul lui Tyirityan, un simpatizant i-a cerut un autograf pe un exemplar nou din Mein Kampf, cartea lui Adolf Hitler.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...