Incidentul de miercuri seară de la Paris, unde o maşină a intrat pe terasa unei cafenele din arondismentul 20, s-a soldat cu un mort şi şase răniţi. Momentan, autoritățile iau în calcul ipoteza unui accident, potrivit unei surse din poliție.
Şoferul vehiculului a fost arestat în cursul serii şi plasat în arest, potrivit Parchetului din Paris.
Evenimentele au avut loc în jurul orei 19.30 (17.30 GMT) miercuri, cu nouă zile înainte de începerea Jocurilor Olimpice de la Paris, pe terasa barului Le Ramus, în apropierea celebrul cimitir Pčre-Lachaise.
O persoană a murit, potrivit unei surse din poliţie şi Parchetului, scrie Agerpres, preluând AFP.
Dintre cei şase răniţi, trei sunt în stare de urgenţă absolută şi trei în stare de urgenţă relativă, a precizat sursa citată.
Ipoteza unui „accident rutier” este „favorizată în acest stadiu”, a declarat pentru AFP o sursă din poliţie.
Şoferul a fost plasat în arest sub acuzaţia de „omor involuntar, vătămare corporală involuntară şi punere în pericol a vieţii”, a precizat Parchetul.
Potrivit Parchetului, a existat o singură arestare, şoferul autovehiculului.
În acest stadiu, nu s-a stabilit dacă în maşină era un pasager, a precizat Ministerul Public.
Surse din cadrul poliţiei şi apropiate anchetei indicaseră mai devreme în cursul serii că o persoană, pasagerul maşinii, a fost arestată şi că a fost testată pozitiv la alcool şi stupefiante.
Editor : B.P.