Un ministru german și-a dat demisia pentru că anul trecut a plecat în vacanță imediat după cele mai grave inundații din acest secol

Data publicării:
anne spiegel in geaca verde, cu umbrela alb si verde, zambeste
Anne Spiegel era ministru al Mediului în perioada inundațiilor de anul trecut. Foto: Profimedia

Anne Spiegel şi-a anunţat luni demisia din fruntea Ministerului Familiei, în urma controverselor stârnite de decizia ei de a pleca în vacanţă anul trecut, imediat după inundaţiile devastatoare produse pe teritoriul landului din al cărui guvern regional făcea parte la acea vreme.

Anne Spiegel, membră a Partidului Verzilor, este primul ministru care părăseşte guvernul federal al cancelarului Olaf Scholz, format dintr-o coaliţie între Partidul Social-Democrat (SPD), Verzi şi Partidul Liberal Democrat (FDP).

„Astăzi, ca urmare a presiunilor politice, am decis să demisionez din funcţia de ministru federal al Familiei”, a declarat Anne Spiegel, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

„Procedez astfel pentru a evita compromiterea imaginii cabinetului, care se confruntă cu provocări politice majore”, a mai arătat ea.

Spiegel şi-a prezentat scuze duminică pentru că a plecat într-o vacanţă de patru săptămâni cu familia la scurt timp după inundaţiile devastatoare din 2021.

La vremea respectivă, Anne Spiegel era ministrul Mediului în guvernul regional al landului Renania-Palatinat, grav afectat de cele mai devastatoare inundaţii produse în Germania în ultimele şase decenii, care au dus la moartea a peste 170 de persoane.

Decizia lui Spiegel de a demisiona survine înaintea alegerilor regionale de luna viitoare din Renania de Nord-Westfalia, landul cu cea mai numeroasă populaţie din Germania, de asemenea afectat grav de inundaţii.

Săptămâna trecută, ministrul Mediului landului Renania de Nord-Westfalia a demisionat la rândul ei după ce au ieşit la iveală informaţii potrivit cărora ar fi petrecut o mare perioadă de timp după inundaţii în Mallorca.

Spiegel renunţă la funcţia din guvernul federal în ciuda susţinerii cancelarului Scholz.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri