Un islamist radical, găsit vinovat că a vrut să o decapiteze pe Theresa May

Data publicării:
theresa may
Foto: Guliver/GettyImages

Un susţinător al grupării jihadiste Statul Islamic (SI) a fost găsit vinovat de faptul că a vrut să o decapiteze pe şefa Guvernului britanic Theresa May, într-un atentat sinucigaş, de către tribunalul penal Old Bailey de la Londra, relatează AFP.

The Prime Minister Pledges To Boost The Aerospace Industry Amid Brexit Fears
Foto: Guliver/GettyImages

Naa'imur Zakariyah Rahman, în vârstă de 20 de ani, arestat în noiembrie, voia astfel „să facă titlurile”, ducându-se la numărul 10, pe Downing Street, reşedinţa prim-ministrului, într-un moment în care May s-ar fi adresat presei, în afara clădirii, potrivit acuzării.

Tânărul, originar din Birmingham (centru), a fost încurajat în planul său de către un unchi, care a intrat în SI în Siria.

„Înainte să fie împiedicat prin arestarea sa, el credea că mai avea doar câteva zile până să-şi atingă obiectivul, care era, nici mai mult, nici mai puţin, de a comite un atentat sinucigaş la Downing Street”, a declarat procurorul Mark Heuwood.

Rahman şi-a dezvăluit planurile într-o conversaţie, pe mesageria Telegram, cu un agent din cadrul serviciilor de securitate care s-a drept un membru SI.

„Vreau să încerc să o ucid pe Theresa May”, i-a scris el.

După ce a făcut cercetări la faţa locului şi a descoperit amplasamentul controalelor de securitate, el i-a spus altui agent, de poliţie, care acţiona sub acoperire, că intenţiona să fugă „un sprint de zece secunde” până la uşă, cu intenţia de a-i „smulge capul” premierului May.

El i-a cerut poliţistului să-i procure o centură de explozivi şi o sabie.

Naa'imur Zakariyah Rahman a fost arestat în noiembrie 2017 de către agenţi care pretindeau că voiau să-i dea o pungă plină cu explozivi.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele de 5 ori mai ieftin decât somonul, dar la fel de sănătos. Mulți români îl ocolesc însă
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Bianca Censori vrea să-l părăsească pe Kanye West, dar se teme: „El controlează atât de multe aspecte ale...
Film Now
Channing Tatum și transformările la care și-a supus corpul. Actorul nu va mai accepta roluri pentru care...
Adevarul
Caz bizar. Un bărbat a ajuns la spital după ce a rămas cu mâna prietenei sale blocată în gură
Newsweek
Vin banii de la Mica Recalculare. Pensiile cresc cu sume între 100 și 700 de lei în luna mai
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Maria Shriver, detalii sfâșietoare despre divorțul de Arnold Schwarzenegger: „Mi-a frânt inima, mi-a zdrobit...
UTV
Luminița Anghel, confesiuni dureroase despre fiul adoptiv: „Nu vrei să știi ce priviri, câtă ură… mi-a fost...