Un bărbat a suferit o perforație de faringe după ce și-a reprimat strănutul

Data publicării:
stranut barbat raceala gripa
FOTO: Shutterstock

Reprimarea unui strănut prin strângerea nărilor şi ţinerea gurii închise poate cauza serioase probleme de sănătate, au avertizat medicii în cadrul unui studiu publicat recent, citat marţi de BBC.

stranut barbat raceala gripa
FOTO: Shutterstock

O echipă de medici din oraşul Leicester din Marea Britanie a tratat un bărbat în vârstă de 34 de ani care a suferit o fisură la nivelul gâtului în timp a încercat să-şi înăbuşească un strănut, notează Agerpres.

Odată astupate căile respiratorii, presiunea astfel creată a pătruns prin ţesuturile moi din zona gâtului şi, deşi acest eveniment se întâmplă rar şi este neobişnuit, specialiştii au atras atenţia că nu trebuie ignorate pericolele ce pot rezulta în urma acestui gest.

De asemenea, reprimarea unui strănut poate cauza probleme la nivelul urechilor şi poate chiar să provoace o ruptură de anevrism, se arată în jurnalul BMJ Case Reports.

După ce şi-a reprimat strănutul, bărbatul a simţit o senzaţie de ''pocnitură'' în zona gâtului urmată de durere şi de dificultăţi la înghiţire şi la vorbire.

În urma investigaţiilor medicale s-a descoperit că acesta prezenta o umflătură şi sensibilitate la nivelul gâtului, iar o radiografie a relevat faptul că aerul care nu a putut fi eliberat prin căile aeriene trecuse din trahee către ţesuturile moi ale gâtului prin fisura creată. Diagnosticul medicilor a fost de perforaţie spontană a faringelui, conform Leicester Mercury.

În următoarele şapte zile pacientul a fost hrănit cu ajutorul unui tub pentru a se permite vindecarea ţesuturile lezate.

După ce a petrecut o săptămână în spital, bărbatul a fost externat şi şi-a revenit complet.

''Reprimarea unui strănut prin blocarea nărilor şi a gurii este o manevră periculoasă şi ar trebui evitată'', au declarat medicii din cadrul departamentului de otorinolaringologie de la Leicester Royal Infirmary unde a fost trătat bărbatul.

Prin strănut se pot răspândi diverse afecţiuni şi, deşi este bine să ''fie eliberate'', oamenii trebuie să aibă grijă să facă acest lucru în şerveţele, au precizat specialiştii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...