Un avion al companiei româneşti Legend Airlines, suspectat că a fost folosit pentru trafic de persoane, a fost reţinut la sol în Franţa

Data publicării:
avion la sol, al companiei legend airlines
Un avion al companiei româneşti Legend Airlines, suspectat că a fost folosit pentru trafic de persoane, a fost reţinut la sol în Franţa. Foto: BoardingPass.ro

Un avion al companiei româneşti de zboruri charter Legend Airlines care transporta 303 pasageri indieni din Emiratele Arabe Unite spre Nicaragua a fost reţinut la sol în Franţa începând de joi din cauza unor suspiciuni de „trafic de persoane”, au anunţat vineri autorităţile franceze şi Parchetul din Paris, care a deschis o anchetă.

Această oprire la sol survine în urma unei „sesizări anonime” potrivit căreia avionul „transporta pasageri indieni (...) susceptibili de a fi victime ale traficului de persoane”, a precizat parchetul din Paris pentru AFP, citată de Agerpres.

O anchetă este în curs de desfăşurare pentru a stabili dacă există probe care să confirme suspiciunea de trafic de fiinţe umane în cadrul unei bande organizate, infracţiune care se pedepseşte cu 20 de ani de închisoare şi o amendă de trei milioane de euro. Au loc audieri şi verificări privind condiţiile şi destinaţiile transportului pasagerilor.

Potrivit unei surse apropiate cazului, care a declarat că avionul a făcut o escală în Franţa pentru realimentare, este posibil ca pasagerii indieni să fi vrut să călătorească în America Centrală pentru a încerca să intre ilegal în Statele Unite sau Canada.

Prefectura din Marne (nord-estul Franţei) a indicat că acest zbor, al companiei româneşti Legend Airlines, „a rămas blocat pe pista aeroportului Vatry după aterizarea sa (joi) după-amiază” şi o intervenţie a poliţiei de transport aerian la bord.

Prefectura a confirmat pentru AFP că avionul se afla încă la sol vineri după-amiază.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...