Un autocar plin cu turiști s-a rostogolit de două ori în afara unui drum de munte, în Spania. Mai multe persoane au fost rănite grav

Data publicării:
elicopter pentru transportul victimelor
Un autocar plin cu turiști s-a rostogolit de două ori în afara unui drum de munte, în Spania. Mai multe persoane au fost rănite grav. Foto: Profimedia

Un autobuz plin cu turiști care se deplasa spre o stațiune din regiunea Asturias, nordul Spaniei, s-a rostogolit de două ori după ce a ieșit în afara unui drum de munte. Mai multe persoane au fost rănite grav, potrivit serviciilor de urgență spaniole, relatează Reuters.

În autocar se aflau șoferul și alte 48 de persoane. Vehiculul a părăsit carosabilul din motive necunoscute, a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor de urgență.

Nicio persoană nu a fost prinsă în interior, au declarat serviciile de urgență într-un comunicat.

Doi martori au spus că autobuzul s-a rostogolit de două ori înainte de a se opri pe o parte.

Un purtător de cuvânt al poliției a declarat că 10 persoane au fost spitalizate, șapte dintre ele cu răni grave, însă nu a mai spus nimic despre starea celorlalți pasageri.

Purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgență a declarat că numărul exact al răniților nu este încă știut. Două femei au fost duse la spitale diferite cu elicopterul. Nu se cunosc detalii despre naționalitățile pasagerilor.

Imagini furnizate de poliție au arătat mai mulți turițti transportați la spital cu ambulanțe.

Autobuzul aparținând companiei ALSA parcurgea traseul dintre pitorescul oraș Covadonga și lacurile glaciare din parcul național Picos de Europa, cunoscut pentru peisajele luxuriante și fauna sălbatică bogată.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...