Angela Merkel le-a adresat sâmbătă germanilor ultimul mesaj video săptămânal în calitate de cancelar. Ea le-a cerut solidaritate în lupta împotriva pandemiei COVID-19 şi a făcut un nou apel la vaccinare.
"Suntem la mijlocul acestui al patrulea val al pandemiei, într-o situaţie foarte gravă, care în unele părţi din ţara noastră nu poate fi numită altfel decât dramatică. Luaţi foarte în serios acest virus perfid”, a spus ea.
Merkel a vorbit despre la „unităţi de terapie intensivă supraaglomerate”, pacienţi grav bolnavi pentru care a fost necesar transportul aerian în alte părţi din Germania şi la numărul „groaznic de mare” de oameni care şi-au pierdut viaţa din cauza coronavirusului.
„Fiecare dintre ei lasă în urmă familii sau prieteni înmărmuriţi, neajutoraţi”, ceea ce este „cu atât mai trist cu cât s-ar putea evita - cu vaccinuri eficiente şi sigure, avem cheia”, a spus Merkel, citată de Agerpres.
Ajunsă la sfârşitul ultimului mandat de cancelar, Merkel le-a mulţumit celor care „sunt rezonabili şi înţelegători în aceste vremuri grele” şi respectă regulile atât pentru propria protecţie, cât din grijă pentru ceilalţi.
„Aceştia formează uriaşa majoritate în ţara noastră. Ei dau dovadă zilnic de spiritul civic care este atât de minunat în ţara noastră şi fără de care niciun cancelar sau guvern nu poate realiza nimic”, a spus Merkel.
Săptămânile grele care urmează pot fi depăşite printr-un efort comun. „Îmi doresc sincer să reuşim împreună”, a mai transmis ea.
Angela Merkel va fi înlocuită săptămâna viitoare de social-democratul Olaf Scholz, susţinut pentru funcţia de cancelar de o coaliţie tripartită formată cu Verzii şi Partidul Liber Democrat (FDP).
Editor : Monica Bonea