UE va interzice distrugerea hainelor care nu sunt vândute de companii

Data publicării:
haine pe umeras in magazin
Foto: Profimedia Images

Parlamentul European şi statele membre UE au ajuns marţi la un acord vizând interzicerea distrugerii articolelor de îmbrăcăminte nevândute şi de asemenea au convenit să facă din produsele sustenabile noua normă în UE, pentru ca acestea să dureze mai mult şi să fie mai uşor de reparat şi reciclat, transmite AFP, preluat de Agerpres.

La 30 martie 2022, Comisia Europeană a propus Regulamentul privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR), ca parte a Planului de acţiune al Comisiei privind economia circulară în cadrul Pactului verde european.

Noul regulament convenit de negociatorii Parlamentului şi statele membre UE conţine măsuri menite să pună capăt practicii risipitoare şi dăunătoare mediului de distrugere a produselor de consum nevândute. Companiile vor trebui să ia măsuri pentru a preveni această practică, iar colegiuitorii au introdus o interdicţie directă privind distrugerea produselor textile şi de încălţăminte nevândute, cu derogări pentru întreprinderile mici şi o perioadă de tranziţie pentru cele mijlocii. În timp, alte sectoare ar putea face obiectul unor astfel de interdicţii, dacă este necesar.

În plus, firmele mari vor trebui să dezvăluie în fiecare an câte produse de consum nevândute elimină şi de ce. Se preconizează că acest lucru va descuraja puternic întreprinderile să se implice în această practică.

„A venit timpul să punem capăt modelului «atrage, fabrică, aruncă» care este atât de nociv pentru planeta, sănătatea şi economia noastră. Noile produse vor fi concepute într-o manieră care să fie benefică pentru toţi, care respectă planeta şi protejează mediul”, a declarat raportorul Alessandra Moretti, membră a grupului S&D.

Patronatul european a salutat şi el acordul convenit marţi dar în acelaşi timp s-a declarat preocupat de noile constrângeri administrative. „Regulamentul privind dezvoltarea ecologică are potenţialul de a crea o piaţă solidă pentru produsele circulare şi a accelera tranziţia”, a salutat Markus Beyrer, director general la BusinessEurope, care a adăugat însă că se teme că „cerinţele în materie de informaţii sunt imposibil de realizat şi vor crea costuri suplimentare” pentru companii.

Textul negociat de mai multe luni de colegiuitorii din UE urmează acum să fie adoptat în mod formal de eurodeputaţi în sesiune plenară şi de statele membre UE.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Atunci când Marele Viscol a îngropat România: „Am încercat să ieșim, dar nu...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
De ce s-a mutat Matthew McConaughey din L.A. Doi ani nu a jucat deloc în filme: "Cel mai rebel gest al meu"
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
dronă în zbor
Guvernul aprobă un memorandum pentru lansarea proiectului „Drona Românească”. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Josh Brolin, dezvăluiri despre cum l-a ajutat Barbra Streisand să renunțe la alcool, iar John Travolta l-a...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...