Ucraina acuză Rusia că a executat doi prizonieri de război ucraineni

Data publicării:
militari rusi
Militari ruși. Foto: Profimedia

Armata ucraineană a acuzat duminică Rusia că a executat prin împuşcare doi prizonieri de război ucraineni în estul Ucrainei, informează duminică AFP.

Duminică dimineaţa, „ruşii şi-au arătat încă o dată atitudinea faţă de dreptul umanitar internaţional, executând prin împuşcare doi prizonieri de război ucraineni”, au declarat pe Telegram forţele terestre ucrainene.

Acestea au postat un scurt video alb-negru filmat cu o dronă, în care se poate vedea cum un militar trage asupra a doi soldaţi care se află foarte aproape de el în aceeaşi tranşee şi care nu-i opun rezistenţă.

AFP nu a putut verifica autenticitatea sau localizarea acestui video.

Forţele terestre ucrainene nu au precizat exact locul acestui incident, informând pur şi simplu că este vorba de sectorul „Hortiţea”. Acesta acoperă regiunile Harkov, Lugansk şi o parte din regiunea Doneţk, însă nu şi oraşul Avdiivka, asupra căruia armata rusă şi-a impus controlul cu o zi înainte, după luni de lupte acerbe.

Canalul de Telegram DeepState, apropiat de armata ucraineană, a afirmat mai devreme în timpul zilei că armata rusă a executat prin împuşcare şase militari ucraineni, dintre care doi erau răniţi, pe o poziţie la sud de Avdiivka, fără îndoială joi. Autorităţile ucrainene nu au comentat deocamdată aceste afirmaţii.

De la declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei, Moscova şi Kievul s-au acuzat deja de mai multe ori reciproc că au ucis prizonieri de război, notează AFP, citată de Agerpres.

În martie 2023, un video cu un soldat ucrainean prizonier executat prin împuşcare după ce a strigat „glorie Ucrainei” a devenit viral.

Înaltul Comisariat al ONU pentru drepturile omului a subliniat la acea dată că „a documentat numeroase încălcări ale dreptului internaţional umanitar la adresa prizonierilor de război, inclusiv cazuri de execuţii sumare de prizonieri de război ruşi şi ucraineni”.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele de 5 ori mai ieftin decât somonul, dar la fel de sănătos. Mulți români îl ocolesc însă
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Bianca Censori vrea să-l părăsească pe Kanye West, dar se teme: „El controlează atât de multe aspecte ale...
Film Now
Channing Tatum și transformările la care și-a supus corpul. Actorul nu va mai accepta roluri pentru care...
Adevarul
Caz bizar. Un bărbat a ajuns la spital după ce a rămas cu mâna prietenei sale blocată în gură
Newsweek
Vin banii de la Mica Recalculare. Pensiile cresc cu sume între 100 și 700 de lei în luna mai
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Maria Shriver, detalii sfâșietoare despre divorțul de Arnold Schwarzenegger: „Mi-a frânt inima, mi-a zdrobit...
UTV
Luminița Anghel, confesiuni dureroase despre fiul adoptiv: „Nu vrei să știi ce priviri, câtă ură… mi-a fost...