Ofițerii de contrainformații de la Kiev au destructurat o rețea de spionaj formată exclusiv din femei ucrainene care ajutau Rusia cu informații militare cruciale, a anunțat marți Serviciul de Securitate al Ucrainei, relatează Insider.
Grupul, cu sediul în regiunea Donețk din estul Ucrainei, a transmis informații atât FSB – principala agenție de spionaj a Rusiei – cât și luptătorilor Wagner, potrivit anunțului.
Oficiali din agenția de securitate ucraineană, cunoscută sub numele de SBU, au declarat că Rusia a recrutat femeile înainte de debutul invaziei, adăugând că acestea au fost în „așteptare” până de curând.
În timp ce trei dintre femei au rămas în orașul lor natal, Pokrovsk, o localitate la nord-vest de orașul Donețk, a patra s-a mutat în Rusia pentru a coordona activitățile și este încă în libertate, a spus SBU.
Cele trei femei din Pokrovsk au fost surprinse în timp ce se aflau în recunoaștere, făcând pe ascuns fotografii cu facilități și ținte ucrainene, a precizat agenția.
Pentru a informa partea rusă despre numărul și mișcările trupelor, precum și a vehiculelor din regiune, acestea au folosit o aplicație de chat securizată. Femeiele era interesate în special de elicopterele de atac, avioanele de luptă și vehiculele blindate grele, a spus SBU.
Agenția de informații a publicat mesaje text care ar fi fost schimbate între femei, majoritatea detaliilor fiind estompate.
Insider nu a putut verifica în mod independent afirmațiile, și nu este clar dacă femeile au recunoscut sau au negat acuzațiile, care echivalează cu înaltă trădare. Ele riscă închisoare pe viață dacă vor fi găsite vinovate, potrivit serviciilor de informații de la Kiev.
Demascarea a avut loc la o zi după ce SBU a declarat că a descoperit un complot pentru asasinarea președintelui Volodimir Zelenski.
Agenția a declarat că a arestat o informatoare, o femeie, care a transmis informații vitale despre mișcările președintelui în timpul unei vizite în regiunea Mikolaiv, în sudul Ucrainei, pentru ca rușii să poată lansa acolo un atac aerian masiv.
Planul a fost dejucat de SBU care a luat măsuri suplimentare de securitate.
Editor : Liviu Cojan