The Times: Theresa May ar putea să demisioneze vineri

Data publicării:
European Council Convenes As UK Seeks Brexit Delay
Foto: Guliver/GettyImages

Şefa guvernului britanic Theresa May este aşteptată să îşi anunţe vineri plecarea din funcţie, scrie joi cotidianul The Times, fără a cita surse, potrivit agenţiei Reuters.

Theresa May va rămâne prim-ministru pe perioada procesului în două etape prin care va fi desemnat succesorul său la conducerea Partidului Conservator, scrie cotidianul londonez.

Ultimii doi candidaţi care vor rămâne în cursă se vor confrunta într-un vot final al celor 125.000 de membri ai Partidului Conservator.

Potrivit unui sondaj al YouGov publicat miercuri, Partidul Conservator al Theresei May ar urma să obţină, la alegerile europene de joi, un dureros loc cinci (7%), cu nu mai puţin de 30 de puncte în spatele Partidului Brexit al lui Nigel Farage, dat în frunte, în faţa liberal-democraţilor (19%), a Partidului Laburist (13%) şi a Verzilor (12%).

În editorialul de joi, cotidianul Daily Telegraph, unul din cele mai influente în rândul votanţilor conservatori, scrie că, cu cât Theresa May va rămâne mai mult timp în fruntea acestui partid, „cu atât mai mare va fi contaminarea” imaginii acestuia.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...