Tensiuni în Spania. Reacția Cataloniei, după decizia Madridului de a-i suspenda pe lideri

Data publicării:
Demonstrators Protest Spanish Move To Suspend Catalan Autonomy
Foto: Guliver/GettyImages

Sunt noi tensiuni în Spania, după decizia Madridului de a-i demite pe liderii catalani. Premierul regiunii acuză guvernul spaniol că s-a proclamat în mod ilegal reprezentant al catalanilor şi spune că este cel mai grav atac contra democraţiei de la dictatura lui Franco încoace. Aproape jumătate de milion de susţinători ai independenţei au protestat sâmbătă seară paşnic, pe străzile Barcelonei.


„Guvernul spaniol, cu sprijinul Partidului Socialist şi al Partidului Ciudadanos, a comis cel mai grav atac asupra instituţiilor şi poporului din Catalonia de la decretele dictatorului militar Francisco Franco prin care a abolit guvernul Cataloniei”, a acuzat liderul catalan Carles Puigdemont.

El mai spune că guvernul spaniol s-a proclamat în mod ilegal reprezentant al catalanilor, iar regiunea nu va accepta acest atac. Le-a transmis celor peste 7 milioane de locuitori ai regiunii pe care o conduce că a convocat Parlamentul regional pentru a discuta acţiunile Madridului. Şi a făcut un apel la politicienii din Europa.

„Vreau să adresez un mesaj Europei, care ar trebui să ne protejeze pe fiecare dintre noi. Pentru ceea ce luptaţi voi acasă, pentru asta luptăm şi noi, în Catalonia”, a spus Puigdemont.

Guvernul Spaniei a făcut sâmbătă o mişcare neaşteptată: nu mai retrage autonomia Cataloniei, în schimb vrea să îi suspende pe liderii regiunii. Dacă Senatul Spaniei aprobă propunerea, premierul regatului va prelua controlul instituţiilor locale catalane, inclusiv a poliţiei.

„Autonomia şi autoguvernarea Cataloniei nu vor fi suspendate. Vor fi îndepărtaţi cei care au dus guvernarea ţării în afara legii”, a anunțat sâmbătă premierul Mariano Rajoy.

Deciziile executivului de la Madrid au fost primite nefavorabil în Barcelona. Susţinătorii independenţei le-au considerat brutale, iar preşedintele parlamentului regional a spus chiar vorbe dure.

„Astăzi, Premierul Rajoy a anunţat executarea unei lovituri de stat prin intermediul căreia vrea să intervină şi să preia controlul instituţiilor catalane”, a acuzat Carme Forcadell, președintele Parlamentului catalan.

Catalanii pro-independenţă, care s-au adunat sâmbătă seară în faţa sediului Guvernului de la Barcelona, sunt alături de liderul lor.

„Cred că discursul lui Puigdemont este aliniat la personalitatea noastră. Suntem oameni pașnici, le-am dat încă o ocazie să ne asculte și nu au făcut-o. Cred că în curând va declara independență, pentru că toți suntem în favoarea ei”, a spus unul dintre susținătorii independenței.

„Cred că avem un lider foarte inteligent care ştie cum să-şi joace cărţile şi, împreună cu noi, îl va învinge pe Mariano Rajoy”, a întărit un al doilea.

Criza din Spania a început pe 1 octombrie când a fost organizat în Barcelona un referendum pentru independenţă. Peste 90 la sută dintre participanţi au ales desprinderea de regat, deşi scrutinul a fost declarat ilegal de autorităţi. Poliţiştii au intervenit pentru a-i opri pe catalani să voteze şi confruntările s-au soldat cu aproape 900 de răniţi. După referendum, premierul Cataloniei a anunţat că va proclama independenţa, dar până acum ameninţările guvernului de la Madrid l-au oprit să o facă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...