Decizia de a le livra arme luptătorilor kurzi din Irak este una neobişnuită pentru Uniunea Europeană. Ea vine, însă, în contextul în care comunitatea internaţională a rămas şocată de atrocităţile comise de gruparea Statul Islamic.
„Întotdeauna România a fost alături de partenerii săi în teme importante de securitate internaţională”, a spus Titus Corlăţean, ministrul român de Externe.
„Europei îi pasă (de această situaţie, n.red.) şi îi sprijină pe irakienii şi kurzii care suferă într-un mod îngrozitor”, a spus Laurent Fabius, ministrul francez de Externe.
Iar în timp ce kurzii vor primi arme pentru a lupta împotriva jihadiştilor, refugiaţii au nevoie de hrană şi apă. Vorbim de aproximativ un milion de oameni care au reuşit să fugă din calea jihadiştilor şi care nu ştiu ce o să facă de acum înainte.
„Întâi i-au luat pe creştini, apoi pe noi, cei din comunitatea Yazidi. Distrug toate minorităţile. Dacă cei din comunitatea internaţională nu intervin, vom fi distruşi cu toţii”, a povestit un localnic.
„Rămâne o întrebare esenţială: Cum vor putea aceşti oameni şi alţi un milion de refugiaţi să ajungă acasă, în contextul în care Statul Islamic controlează un teritoriu atât de mare?”, a transmis Paul Wood, corespondent BBC.
Vorbim de o zonă extinsă din Irak, în special de regiuni din nordul şi centrul ţării. Jihadiştii au reuşit să le ocupe după ce au declanşat, pe 9 iunie, o operaţiune are a luat prin surprindere armata irakiană. Prost echipaţi şi depăşiţi numeric, militarii au fugit din calea atacatorilor.