Sute de mii de oameni din Mariupol nu au hrană, apă, căldură, electricitate și nu beneficiază de îngrijiri medicale

Data publicării:
Imagine din satelit cu distrugerile din Mariupol.
Sute de mii de oameni din Mariupol nu au hrană, apă, căldură, electricitate și nu beneficiază de îngrijiri medicale. Foto: Profimedia

Sute de mii de oameni din orașul-port ucrainean asediat Mariupol nu au hrană, apă, căldură, electricitate sau îngrijiri medicale, pe fondul unei situații umanitare „din ce în ce mai îngrozitoare și disperate”, spune Crucea Roșie Internațională, potrivit The Guardian.

Într-un mesaj audio înregistrat miercuri, șeful adjunct al delegației organizației, Sasha Volkov, a descris condițiile dureroase din oraș. „Mulți oameni spun că nu au mâncare pentru copii”, a declarat acesta.

Oamenii au început să se atace pentru mâncare. Sunt cetățeni care scot benzina din mașinile altora.

Toate magazinele și farmaciile au fost jefuite în urmă cu câteva zile, a spus el, iar oamenii s-au îmbolnăvit din cauza frigului. Adăposturile sunt rezervate doar pentru copiii mici și mamele lor. Ceilalți adulți și copiii peste doisprezece ani dorm la birou.

„Vom avea de mâncare pentru câteva zile. Am început să ne îmbolnăvim, mulți dintre noi, din cauza umidității și a frigului pe care îl îndurăm. Am încercat să atingem standardele de igienă cât mai mult posibil, dar nu întotdeauna o putem face”, a mai declarat Volkov.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...