Suedia şi Turcia vor purta „în curând” discuţii referitoare la NATO, anunţă Ministerul suedez de Externe

Data actualizării: Data publicării:
steagul suediei
Foto: Profimedia

Miniştrii de externe ai Suediei şi Turciei se vor întâlni „în curând” pentru a discuta despre ratificarea aderării Stockholmului la NATO, a declarat luni Ministerul suedez de Externe, a doua zi după ce preşedintele Recep Erdogan, care a pus piedici aderării Suediei la NATO, a câştigat un nou mandat prezidenţial de cinci ani.

Suedia şi Finlanda au depus cereri de aderare la NATO după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022. Cu toate acestea, în timp ce Finlanda s-a alăturat deja alianţei militare occidentale în aprilie anul acesta, aderarea Suediei a fost întârziată de obiecţiile Turciei şi Ungariei.

Alegerile prezidenţiale din Turcia, câştigate de actualul preşedinte Tayyip Erdogan în urma unui al doilea tur de scrutin desfăşurat duminică, au complicat procesul.

Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a declarat iniţial luni pentru postul de televiziune SVT că se va întâlni cu omologul său turc Mevlut Cavusoglu joi, la o reuniune a miniştrilor de externe din cadrul NATO, care are loc la Oslo. „Am fost informaţi că ministrul de externe al Turciei nu vine, aşa că nu va avea loc nicio întâlnire acolo”, a declarat ulterior un purtător de cuvânt al lui Billstrom, adăugând că întâlnirea va avea totuşi loc „în curând”.

Fricţiunile dintre Turcia şi Suedia sunt de lungă durată. În trecut, Suedia a criticat situaţia drepturilor omului din Turcia şi i-a pus sub semnul întrebării standardele democratice. La rândul său,Turcia susţine că Suedia adăposteşte membri ai unor grupări militante pe care le consideră teroriste şi că nu şi-a îndeplinit partea sa din acordul încheiat la Madrid în iunie anul trecut pentru a atenua îngrijorările Ankarei în materie de securitate.

Discuţiile dintre cele două ţări cu privire la NATO au fost oprite în timpul alegerilor.

„Aştept cu nerăbdare să pot trece la o viteză mai mare şi să accelerez lucrurile acum, că ştim care este rezultatul”, a declarat Billstrom, potrivit News.ro.

Billstrom a reiterat că guvernul speră ca Suedia să poată deveni cel de-al 32-lea stat membru al NATO până la summitul alianţei din capitala lituaniană Vilnius, care va avea loc la 11-12 iulie.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...