Suedia începe să desființeze bancomatele deoarece banii lichizi sunt foarte puțin folosiți

Data publicării:
card mastercard foto facebook 09-07-2015

Suedia e ţara europeană unde plăţile electronice au cea mai rapidă evoluţie. Bancnotele şi monedele mai reprezintă acum doar 2% din economia Suediei. Prin comparaţie, în Statele Unite, proporţia este de 7,7%, iar în Zona Euro de 10%. Diferenţa se vede cel mai bine pe piaţa de consum.

Bengt Nilervall, director în cadrul Federaţiei suedeze a Comercianţilor: În vânzarea cu amănuntul, aproape 80% din toate tranzacţiile sunt făcute cu cardul bancar, iar restul de 20% cu bani gheaţă.

În Suedia, sunt în circulaţie aproape două miliarde şi jumătate de carduri de debit şi de credit, adică de 11 ori mai multe decât în anii 2000. Dar chiar şi această modalitate de plată îşi pierde popularitatea în faţa tranzacţiilor prin aplicaţiile pentru telefonul mobil, acceptate aproape oriunde.

În seifurile băncilor suedeze, rezervele actuale de bani lichizi se ridică la doar 400 de milioane de euro, iar multe sucursale nu mai fac niciun fel de tranzacţii cu bani gheaţă. Unul dintre avantajele majore ale acestei tendinţe e că reduc la minimum evaziunea fiscală, la fel şi jafurile. Suedezii mai în vârstă nu sunt însă atraşi de noile modalităţi de plată.

Eu folosesc bani cash în fiecare zi. Ştiu exact câţi bani am în portofel. Ştiu cât pot cheltui şi ştiu exact cu câţi bani mă întorc acasă”, spune o femeie care încă folosește bani lichizi.

Specialiştii în securitate cibernetică avertizează însă că fraudele electronice s-au dublat în zece ani şi că lipsa banilor lichizi s-ar putea transforma imediat, dintr-un avantaj, într-o vulnerabilitate.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri