Staţiunile de schi din Bulgaria rămân deschise. Câte rezervări s-au făcut pentru sezonul de iarnă

Data publicării:
Oameni schiază pe pârtie de schi, folosesc telescaunul în staţiunea de schi în Boroveţ, Bulgaria
Staţiune de schi în Bulgaria. Foto: Profimedia Images

Bulgaria e decisă să-şi ţină deschise staţiunile de schi pentru acest sezon de iarnă, în ciuda intenţiilor liderilor UE, în special a cancelarului german, Angela Merkel, de închidere a acestor staţiuni în întreaga UE. Rezervările pentru sezonul de iarnă din Bulgaria au scăzut cu 40% faţă de anul trecut, a anunţat ministrul Turismului, Mariana Nikolova, informează Agerpres.

„Nu cred că cineva din industria turismului îşi poate permite să rişte sau să facă greşeli care ar putea afecta întregul sector”, a spus ministrul bulgar.

Săptămâna aceasta, cancelarul Angela Merkel i-a sfătuit pe germani să nu plece în străinătate în perioada vacanţei de Crăciun, în special la schi. De asemenea, Angela Merkel a spus că Guvernul de la Berlin şi autorităţile regionale vor cere Uniunii Europene să interzică vacanţele de schi până la data de 10 ianuarie.

Bulgaria este printre ţările care au respins solicitarea oficialului german.

Conform ministrului Nikolova, calculele arată că impunerea unor restricţii severe staţiunilor turistice în sezonul de iarnă vor avea ca rezultat pierderi de un miliard de leva.

Majoritatea turiştilor străini care vor vizita Bulgaria vor fi din ţările vecine

Oficialul a adăugat că staţiunile din Bulgaria respectă toate măsurile impuse pentru stoparea pandemiei de coronavirus (COVID-19).

Măsurile impuse staţiunilor din Bulgaria sunt similare cu cele din principalele destinaţii de ski, a declarat ministrul Turismului.

Majoritatea turiştilor străini care vor vizita Bulgaria în sezonul de iarnă vor fi din ţările vecine din Balcani şi vor folosi transportul pe uscat, a declarat recent ministrul Turismului, care a dat asigurări că nu se vor face compromisuri în privinţa modului în care se realizează verificarea respectării măsurilor anti-epidemie în staţiunile turistice.

Turismul va beneficia de noile măsuri de sprijin adoptate de Guvern, iar până în acest moment autorităţile au acordat asistenţă de peste 23 de milioane de leva industriei ospitalităţii, a spus Nikolova.

Turismul este responsabil pentru aproximativ 12% din Produsul Intern Brut al Bulgariei şi oferă un loc de muncă pentru mii de persoane.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...