Statele europene care au reușit să controleze epidemia de coronavirus. Germania înregistrează sute de cazuri noi, după relaxare

Data publicării:
Concept illustration, two doctors are fighting the spread of the virus during the pandemic CoVID-19. The fight against the virus, a poster in a cartoon style. Vector illustration.
Foto: Getty Images

Mai multe state europene au reuşit să controleze epidemia de COVID-19, înregistrând numai câteva zeci de noi cazuri zilnic. Printre acestea se numără Bulgaria, Ungaria, Grecia și Austria. Mai mult, există state au înregistrat chiar sub zece cazuri pe zi, cum ar fi Slovenia, Slovacia, Croaţia și Cipru.

De altfel, Croația și Cipru au anunțat sâmbătă că nu au înregistrat în ultimele 24 de ore niciun nou caz de COVID-19.

Cazul Germaniei 

În schimb, numărul cazurilor confirmate de SARS-CoV-2 a crescut cu 431 în ultimele 24 de ore în Germania, ajungând la un total de 178.281, relevă duminică datele Institutului Robert Koch (RKI) pentru boli infecţioase. Numărul deceselor a crescut cu 31, bilanţul total ajungând la 8.247 de morţi.

Germania, lăudată inițial pentru modul în care a reușit să gestioneze epidemia de coronavirus, a început să aibă probleme odată cu introducerea primelor măsuri de relaxare. De pildă, cel puţin 40 de persoane au fost testate pozitiv pentru noul coronavirus după ce au participat la un serviciu religios într-o biserică baptistă din oraşul german Frankfurt. Comunitatea a anunţat sâmbătă suspendarea tuturor actelor şi serviciilor religioase, care se vor desfăşura din nou numai online.

Pe de altă parte, autoritățile din Germania se confruntă cu tot mai multe manifestaţii organizate în oraşe din întreaga țară, în cadrul unei tot mai ample mişcări de protest împotriva restricţiilor impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului. Protestul de sâmbătă de la Berlin s-a soldat, de pildă, cu zeci de arestări. Aceste manifestaţii adună o populaţie eteroclită, formată din militanţi extremişti, adepţi ai teoriilor conspiraţiei, dar şi persoane îngrijorate sincer de o limitare a libertăţilor publice.

Ţintă a manifestanţilor, cancelarul Angela Merkel a declarat sâmbătă că restricţiile au fost necesare, în contextul în care Germania relaxează treptat măsurile de la începutul lunii mai.

Peste 2 milioane de cazuri de COVID-19 în Europa. Cele mai afectate țări

Peste două milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost confirmate de la începutul pandemiei COVID-19 în Europa, aproape două treimi dintre acestea fiind în Rusia, Regatul Unit, Italia şi Franţa, conform unei statistici realizate sâmbătă de France-Presse, relatează Agerpres.

Cu 2.001.995 de cazuri recenzate oficial până sâmbătă la ora 16:00 GMT, dintre care 173.133 de decese, Europa rămâne continentul cel mai afectat de pandemie.

În întreaga lume au fost confirmate oficial 5.244.616 de cazuri, dintre care 339.011 de decese, ţara cu cele mai multe fiind SUA, cu 1.645.646 de îmbolnăviri şi 97.663 de decese.

Aceste cifre reflectă însă numai o parte din numărul real al persoanelor infectate cu noul coronavirus, în condițiile în care o mare parte dintre bolnavi sunt asimptomatici, iar multe ţări testează numai persoanele suspecte de infectare.

În Europa cele mai multe cazuri sunt înregistrate în Rusia, 335.882 de infectări şi 3.388 de decese, cu circa 10.000 de noi cazuri raportate în fiecare zi, dar rata deceselor este mult inferioară celei din statele vest-europene cele mai afectate de pandemie, precum Regatul Unit (257.154 cazuri şi 36.675 decese), Italia (229.327 cazuri şi 32.735 decese), Spania (234.824 cazuri şi 28.628 decese) sau Franţa (182.219 cazuri şi 28.289 decese).

Dar în timp ce Italia, Spania şi Franţa au reuşit în ultima vreme să reducă atât numărul zilnic al deceselor, cât şi pe cel al contagierilor, aceste date se menţin la valori ridicate în Regatul Unit, care sâmbătă a raportat 282 noi decese şi 2.959 noi cazuri confirmate, în aceeaşi zi Italia anunţând 119 noi decese şi 669 noi cazuri confirmate.

(sursa: Agerpres)

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri