Spioni ruși s-ar fi implicat în referendumul pentru independenţă din Catalonia

Data publicării:
Catalan Independence Rally In Barcelona
Foto: Marș de independență al cetățenilor din Catalonia. Guliver/ Getty Images

Autorităţile din Spania cred că spionii Rusiei s-au implicat în referendumul pentru independenţă din Catalonia, de acum doi ani.

În statul iberic a fost deschisă o anchetă care vizează unitatea secretă implicată în otrăvirea fostului spion Serghei Skripal şi a unui comerciant de arme din Bulgaria.

Scopul ar fi fost destabilizarea Spaniei, iar în operaţiune ar fi fost implicat chiar unul dintre agenţii care l-au otrăvit pe Skripal.

Activităţile de spionaj nu ar fi fost coordonate cu liderii pro-independenţă, spun surse din cadrul anchetei.

Până acum se credea că aceste operaţiuni ale unităţii de elită sunt izolate, numai că experţii în securitate din Occident sunt convinşi că e vorba de fapt de o campanie coordonată de a destabiliza Europa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...