Spania va ridica restricțiile pentru călătorii din Marea Britanie și Japonia. Ce strategie au alte țări UE în privința britanicilor

Data publicării:
Spania a ales altă strategie față de celelalte țări europene, iar numărul infectărilor a scăzut
Spania a ales altă strategie față de celelalte țări europene, iar numărul infectărilor a scăzut. Sursa foto: Profimedia Images

Spania va ridica restricțiile pentru călătorii din Marea Britanie începând de luni, scrie BBC. Guvernul de la Madrid a anunțat că Marea Britanie și Japonia se vor afla pe lista țărilor ai căror cetățeni nu sunt afectați de restricțiile privind călătoriile neesențiale în UE. Alte țări UE preferă să mai aștepte, să vadă cum evoluează tulpina indiană în Marea Britanie. 

Călătorii care vin în Spania din aceste două țări nu vor mai avea nevoie de test RT-PCR.

Uniunea Europeană este în curs de a extinde "lista albă" a țărilor ai căror cetățeni pot intra liber în UE. Momentan, lista cuprinde doar șapte țări, cu rate foarte mici de infecție. Luarea unei decizii a fost amânată cu două săptămâni, mai arată BBC.

Pe de altă parte, guvernul de la Londra le recomandă ferm cetățenilor săi să evite călătoriile neesențiale în Spania și majoritatea țărilor UE. Turiștii britanici care merg în Spania vor sta în carantină la întoarcere.

Portugalia este principala destinație a britanicilor din lista scurtă a țărilor pentru care nu se impune carantină la întoarcere. Turismul din Portugalia și Spania se bazează mult pe britanici, iar Portugalia a început să îi primească începând de lunea trecută.

Unele țări UE ezită însă în privința turiștilor britanici, așteptând să vadă care va fi evoluția cazurilor cu varianta indiană din Marea Britanie.

Parlamentul European și statele-membre s-au pus de acord, joi, în ce privește certificatul sanitar european Covid, al cărui scop este acela de a facilita călătoriile în interioriul Uniunii Europene pe perioada pandemiei de coronavirus.

Documentul, care se va numi „certificatul verde digital european” va atesta că deținătorul său a fost vaccinat împotriva Covid-19, că are un test negativ recent la coronavirus sau că a trecut deja prin boală. În practică, acestea vor fi trei certificate distincte. 

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Am găsit ceva în grădină care m-a lăsat fără cuvinte”: Descoperirea uimitoare a unui bărbat ar putea...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei