Șoc în familia regală a Olandei: Sora reginei s-ar fi sinucis
Data publicării:
Regina Maxima a Olandei este în doliu - sora ei mai mică a murit şi cel mai probabil este vorba de o sinucidere. În vârstă de 33 de ani, Ines Zorreguieta a fost găsită fără suflare în locuinţa sa din capitala Argentinei, acolo unde trăia.
Ipoteza sinuciderii a fost anunţată chiar de un purtător de cuvânt al guvernului olandez, în condițiile în care se știa că tânăra suferea de depresie. Tânăra a decedat în noaptea de miercuri spre joi, la Buenos Aires. Corpul ei a fost găsit într-un apartament, în cartierul Almagro, din vestul capitalei.
Regina Maxima a fost şocată la auzul veştii şi și-a a anulat vizitele externe pe care le avea programate în perioada următoare.
Sora ei lucra pentru Ministerul argentinian al Dezvoltării şi era naşa fiicei suveranei. Cântăreaţă şi chitaristă, tânăra, născută în 1984, era depresivă. Inés a primit îngrijiri, în 2012, într-o clinică psihiatrică şi ar fi suferit de anorexie şi paranoia, potrivit radioteleviziunii publice NOS.
Regina Maxima era foarte apropiată de sora sa, cu 13 ani mai tânără ca ea, care era totodată protejata sa şi faţă de care îşi făcea multe griji, scrie presa olandeză.
Inés a fost domnişoară de onoare la căsătoria princiară a Maximei cu Willem-Alexander, la acea vreme prinţ de Orania, şi era naşa celei de treia fiice a cuplului, prinţesa Ariane.
În afară de Inès, Maxima mai are doi fraţi, Martin şi Juan, dar şi trei surori vitrege dintr-o primă căsătorie a tatălui său.În urma decesului surorii sale, regina Olandei şi-a anulat apariţiile publice în următoarele zile, potrivit agenţiei de presă ANP şi site-ului de ştiri Nu.nl.