Parlamentul sloven a respins legea ce le oferea cetățenilor posibilitatea de a-și revoca primarii prin intermediul unor referendumuri de inițiativă populară, la o lună după adoptarea acestei dispoziții legislative destul de rar întâlnită în țările din UE, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Supusă din nou votului în camera inferioară a Parlamentului, ca urmare a unui aviz negativ din partea Consiliului Național (camera superioară a Parlamentului, în care sunt reprezentate în special colectivitățile locale - n.r.), legea a fost respinsă în noaptea de miercuri spre joi la limită, cu 38 de voturi contra 37, din totalul celor 90 de deputați.
Referendumul de revocare ar fi putut fi declanșat la cererea a 30% dintre alegătorii înscriși în comunele cu mai puțin de 5.000 de locuitori și cu 10% în cele cu mai mult de 100.000 de locuitori.
Legea a fost adoptată la 15 decembrie 2016 de Partidul de Centru al premierului Miro Cerar, cu ajutorul Partidului Pensionarilor, partenerul său, și al Stângii Unite (opoziție). Partidele conservatoare (opoziția), precum și social-democrații (majoritatea) au votat împotrivă.
Cu toate acestea, Consiliul Național s-a opus legii, subliniind că aceasta riscă să „destabilizeze” municipalitățile și să fie folosită de anumite grupuri de presiune. Acest aviz negativ a deschis calea spre un nou vot în camera inferioară a parlamentului.
Unii deputați inițial favorabili legii și-au justificat schimbarea de atitudine prin faptul că ar fi, în opinia lor, inechitabil ca primarii să poată fi revocați, dar nu și membrii parlamentului.
Referendumul de revocare, invocat cu regularitate de susținătorii săi drept un mijloc de control democratic, rămâne o posibilitate rară în cadrul UE, exceptând trei landuri germane și Polonia.
Dezbaterea pe marginea acestei legi a prins contur în 2012, când manifestanți au obținut demisia primarului suspectat de corupție din Maribor, al doilea oraș ca mărime al țării.
(Sursa: Agerpres)