Senator american: Damascul, ultima redută a Europei în fața terorii Statului Islamic

Data publicării:
EXECUTII STATUL ISLAMIC

Dacă în urmă cu patru ani aproape nimeni nu auzise de Statul Islamic, organizaţia teroristă controlează acum regiuni întinse din Siria și Irak şi îşi extinde atacurile şi în lumea islamică: Libia, Egipt, Algeria, Afganistan, Yemen şi, de ieri, Tunisia.

De altfel, Tunisia este de ani buni un teren de recrutare a jihadiştilor. Numai de aici s-au alăturat Statului Islamic peste 2.400 de militanţi.

Acum, experţii în contraterorism se tem că Statul Islamic va încerca să îşi consolideze baza de putere din Siria. Iar dacă teroriştii reuşesc să îşi ducă la capăt planul de a controla capitala siriană, vor înainta spre Iordania şi Liban. Iar de aici au drum liber spre Europa, pe Marea Mediterană.

Cred că este o chestiune de luni, după căderea Damascului (în mâinile Statului Islamic - n.r.), până vor fi cucerite Iordania şi Libanul. În opinia mea, în mod automat vom asista la începutul unei ofensive istorice a Islamului spre Europa şi cred că, în cele din urmă, Europa va fi cucerită”, a spus Richard Black, senator republican de Virginia.

Dincolo de Europa, există pericolul ca şi jumătatea de nord a Africii să ajungă într-un fel sau altul sub influenţa Statului Islamic. Cea mai puternică organizaţie teroristă din zonă, Boko Haram, a jurat credinţă Statului Islamic, în condiţiile în care controlează deja regiuni întinse din Nigeria, Ciad, Niger şi Camerun.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri