Secretarul general al ONU cere o „pauză umanitară” de patru zile în Ucraina, de Paştele ortodox

Data actualizării: Data publicării:
Antonio Guterres face declarații.
Antonio Guterres, secretarul general al ONU. Foto: Profimedia

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a denunţat marţi ofensiva rusă în estul Ucrainei şi a cerut părţilor să pună capăt luptelor pentru o „pauză umanitară” de patru zile cu prilejul Paştelui ortodox, relatează AFP.

„Solicit astăzi o pauză umanitară de patru zile pentru săptămâna sfântă”, de joi până duminică, „pentru a permite deschiderea unei serii de coridoare umanitare” în Ucraina, a declarat şeful ONU.

Această suspendare a luptelor ar servi la evacuarea civililor „din zonele de confruntări actuale şi aşteptate”, cu ajutorul Crucii Roşii, şi la transportul ajutorului umanitar „în zonele cele mai afectate ca Mariupol, Herson, Doneţk şi Lugansk”, a mai spus el.

„Peste o treime” din cele 12 milioane de persoane care au nevoie de ajutor umanitar în Ucraina să află în aceste patru oraşe, potrivit lui. „Anticipăm că această cifră va atinge 15,7 milioane, respectiv 40% dintre ucrainenii care se află încă în ţară”, a adăugat el.

„În acest an, săptămâna sfântă ortodoxă este petrecută în umbra unui război care reprezintă negarea totală a mesajului de Paşti”, „un moment pentru reînnoire, înviere şi speranţă”, şi-a exprimat regretul Antonio Guterres, făcând apel încă o dată la dialog între ruşi şi ucraineni.

„Acest Paşte coincide cu o ofensivă rusă în estul Ucrainei. Intensa concentrare de forţe şi de putere de foc face această bătălie inevitabil mai violentă, mai sângeroasă şi mai distructivă”, a mai spus secretarul general al ONU.

Rusia a anunţat marţi că a lansat în jur de zece tiruri asupra estului Ucrainei, şeful diplomaţiei ruse evocând începutul unei "noi faze" a războiului care durează de aproape două luni.

A doua zi după ce Kievul a anunţat o nouă ofensivă de amploare a Moscovei în estul Ucrainei, forţele armate ucrainene au confirmat că ruşii şi-au „intensificat ofensiva” de-a lungul întregii linii a frontului în estul ţării, mai noteaza sursa citată de Agerpres.

În aceste ultime săptămâni, după ce a eşuat în preluarea controlului asupra regiunii Kiev, campania militară rusă s-a reorientat spre bazinul Donbas, parţial controlat de forţele proruse din 2014.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...