Scandal în Parlamentul European. Pachetul Fit for 55 a fost respins de o coaliție neobișnuită între extrema dreaptă și extrema stângă

Data actualizării: Data publicării:
parlamentul european
Foto: Profimedia Images

Parlamentul European a votat împotriva adoptării unei revizii a sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii, astfel respingând o propunere de relaxare a procentului de gaze cu efect de seră care pot fi produse de fabrici, centrale energetice și aviație, transmite thejournal.ie.

Eurodeputații au votat miercuri pe pachetul UE Fit for 55, o piatră de temelie a planurilor blocului comunitar de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră pentru a încerca să prevină impactul periculos al crizei climatice.

Parlamentul a trimis la vot o propunere de a schimba sistemul de comercializare a emisiilor din UE (ETS), care limitează cantitatea de gaze cu efect de seră ce pot fi emise de fabrici, centrale energetice și aviație pentru a atinge țintele generale privind emisiile, înapoi la o comisie.

În cadrul acestei limitări, care descrește în fiecare an, companiile pot achiziționa și comercializa permise de emisii.

Anterior, sistemul acoperea 43% din emisiile sectoarelor relevante.

Comisia UE pentru mediu a căutat să mărească acest prag la 67%, însă unele partide de dreapta și extremă dreapta au contestat aceasta și l-au diminuat la 61%.

Din acest motiv, deputații europeni de la grupul S&D și de la Verzi, nemulțumiți de ceea ce au identificat ca fiind o versiune diluată a propunerii, au votat împotriva reformei și au trimis-o înapoi Comisiei ENVI.

Vorbind în Parlament, liderul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților, Iratxe García, a spus: „Nu poți cere un vot din partea extremei-dreapta pentru a reduce ambițiile și apoi să ceri voturile noastre pentru a sprijini aceasta în întregime”.

Însă, europarlamentarii care au votat „pentru” erau nemulțumiți că versiunea propunerii la care s-a ajuns nu a fost susținută și că reforma a fost blocată.

În total, 340 de europarlamentari au votat împotriva propunerii iar 256 „pentru”.

Europarlamentarii apoi au votat 495 la 120 în favoarea retrimiterii la comisia de mediu pentru a fi dezbătută.

Propunerea era de a reduce alocările gratuite de permise de emisii către aviație, de a include emisiile din transportul maritim în ETS și de a creea un nous sistem de comercializare pentru clădiri și transportul rutier.

Pentru a adresa impactul social care ar putea fi cauzat de noul sistem de comercializare a emisiilor, Comisia Europeană a mai propus un Fond Social pentru Climă ca parte a Fit for 55, pe care europarlamentarii au votat.

Fondul ar finanța temporar sprijinul pentru veniturile directe în cazul gospodăriilor vulnerabile iar banii din fond ar fi generați prin extinderea ETS.

Fondul ar sprijini de asemenea eforturile statele membre care reduc emisiile din transportul rutier și clădiri și astfel să reducă consturile pentru gospodăriile vulnerabile, micile întreprinderi și utilizatorii de transport.

Aceasta poate include măsuri precum creșterea eficienței energetice a clădirilor și îmbunătățirea accesului la transportul public.

Europarlamentarii trebuie să voteze și mecanismul de ajustare a emisiilor de carbon la frontieră (CBAM) care are ca obiectiv prevenirea destabilizării balanței de emisii din statele membre cu cele din afara blocului comunitar.

„Scurgerile de carbon” ar putea avea loc dacă operațiunile comerciale ar fi relocate în statele non-UE sau dacă s-ar mări importurile de produse cu amprentă mare de carbon.

Într-o încercare de a descuraja astfel de decizii, CBAM ar implementa o taxă pe produsele semnificativ producătoare de dioxid de carbon care intră în UE pentru a egaliza prețul carbonului între produsele interne și importuri.

Însă odată cu respingerea modificărilor la vot, Fondul Social pentru Climă și CBAM au fost suspendate și retrimise la comisie, pentru a fi renegociat tot pachetul.

Ținta UE este de a reduce emisiile nete de gaze cu efect de seră cu 55% până în 2030 în comparație cu 1990 și să fie neutră climatic până în 2050.

Piața de carbon, disputată de eurodeputați

„Prin faptul ca nu au putut să ajungă la un compromis privind piața de carbon europeană, raportul s-a întors la Comisia de specialitate din Parlamentul European. Deci asta înseamnă că Parlamentul European nu a adoptat o poziție cu privire la piața de Carbon EU ETS.

Asta este o situație importantă, pentru că EU ETS stă la baza pachetului EU Green Deal. Nu înseamnă însă că tot pachetul a căzut. Unele dintre piesele de legislație vor trece și acelea vor fi negociate în trei, cu Comisia Europeană și Consiliul, dar, având în vedere că pachetul «Fit for 55» se baza pe revizuirea și introducerea piețelor, faptul că EU ETS a fost respins are consecințe asupra întregului pachet și asupra întregului proces”, a explicat pentru Digi24.ro Suzana Carp, expert independent pe climă și energie electrică la Bruxelles. 

În momentul de față există o singură piață de carbon europeană: EU ETS. În pachetul Green Deal a fost propusă crearea unei a doua astfel de piață, EU ETS 2, care acoperă alte sectoare: transport și clădiri. 

O sursă europeană a declarat pentru Digi24.ro că până când acea piață nu este agreată inclusiv de Consiliul European, în toamnă, ea încă nu există. „Deci, cel mai important vot de astăzi este cel cu privire la EU ETS 1, piața de carbon care există din 2005”, spune aceasta. 

Înainte ca un dosar sa ajungă în Parlamentul European, acesta este votat în Comisia de specialitate.

Lobby-ul industrial amână totul până la toamnă

„Comisia ENVI responsabilă pentru acest raport a ajuns la un compromis pe 17 mai. Din păcate între 17 mai și momentul actual, lobby-ul industrial exercitat pe lângă eurodeputați de dreapta și de extremă a reușit să pună amendamente pe piață, care erau în afara comisiei de specialitate, raportului ENVI”, a declarat pentru Digi24.ro o altă sursă din Parlamentul European apropiată discuțiilor.

„Raportul a venit în plen cu o grămadă de amendamente în afara poziției de compromis, cea oficială, iar acestea erau nu numai împotriva ambiției climatice, ci slăbeau ceea ce avem în momentul de față ca piață de carbon europeană. După ce acele amendamente au trecut, plenul PE s-a speriat și a votat complet pentru respingerea acestui raport”, a mai declarat Suzana Carp.

Asta înseamnă că raportul se întoarce în ENVI. După ce eurodeputații crează în luna septembrie un nou raport cu un nou compromis, acela va trece din nou înapoi la votul din plen. Abia apoi se pot începe negocierile pentru întregul „Fit for 55” cu Consiliul și Comisia Europeană.

„Parlamentul European nu a putut să sprijine amendamentele pentru că nu sunt bune nici pentru industrie, nici pentru climă, nici pentru competitivitatea Europei la nivel global”, a mai spus Suzana Carp.

Editor : A.C. | M.D.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...