Sadiq Khan, reales primar al Londrei. Este primul musulman care conduce o capitală occidentală

Data publicării:
sadiq khan merge cu autobuzul
Sadiq Khan, primul primar musulman al Londrei. Foto: Twitter

Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, devenit în 2016 primul musulman care conduce o capitală occidentală, a fost reales pentru al doilea mandat, conform rezultatelor făcute publice sâmbătă, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Sadiq Khan (50 de ani), fiu de imigranţi pakistanezi şi crescut într-o locuinţă socială, l-a devansat la alegerile municipale de joi pe conservatorul Shaun Bailey, care are rădăcini jamaicane.

El a obţinut 55,2% din voturi la a doua numărătoare în faţa lui Shaun Bailey. La prima numărătoare, când au fost luaţi în considerare toţi candidaţii, el a obţinut 39,8% din sufragii, comparativ cu 35,1% din voturi pentru Bailey, diferenţa fiind mult mai mică decât anticipau sondajele.

Sadiq Khan, avocat anti-Brexit

În mandatul său, Sadiq Khan, fost avocat specializat în drepturile omului, şi-a făcut o reputaţie de eurofil convins, cu o poziţie fermă împotriva Brexit-ului şi a unuia din susţinătorii principali ai acestuia, premierul conservator Boris Johnson, predecesorul său la primărie.

În campania electorală, Sadiq Khan a promis insistent crearea de locuri de muncă, în dorinţa de a dinamiza din nou economia unei metropole marcate de pandemie şi de Brexit, o lovitură pentru puternicul său sector financiar.

Pentru a garanta "un viitor mai strălucitor" pentru Londra, cu speranţa de a reitera succesul din 2012, el a pus că vrea să propună candidatura oraşului pentru o ediţie "durabilă" a Jocurilor Olimpice în 2036 sau 2040, care ar stimula construirea unei infrastructuri favorabilă mediului.

A crescut într-o locuință socială

Sadiq Khan a crescut într-o locuinţă socială la Tooting, cartier popular din sudul Londrei, alături de şase fraţi şi o soră. Tatăl a fost şofer de autobuz, iar mama, croitoreasă.

În 2005, a renunţat la cariera de avocat pentru a deveni deputat de Tooting, unde el locuieşte în continuare cu soţia şi cele două fiice ale lor.

În primul mandat, printre măsurile sale principale s-au numărat îngheţarea preţurilor la transportul public şi crearea de zone cu emisii de carbon scăzute pentru a lupta împotriva poluării produse de maşini.

El a fost totuşi criticat că nu a putut opri atacurile cu armă albă, o problemă despre care spune că este cauzată de reducerea numărului de poliţişti în urma măsurilor de austeritate ale guvernelor conservatoare.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...