Serghei Lavrov le reproşează liderilor europeni că îmbie fostele state comuniste cu promisiuni despre un viitor luminos, în timp ce prezintă în culori sumbre trecutul acestora.
„După părerea mea, dacă puteţi compara poziţia onorabilă şi colegială pe care o avem noi cu aceea a unora dintre reprezentanţii Uniunii Europene, atunci puteţi observa presiunea inadmisibilă pe care o fac aceştia asupra fostelor ţări comuniste”, a declarat ministrul rus.
Mai mult, şeful diplomaţiei de la Moscova avertizeaza statele din fosta sferă de influenţă a Moscovei că semnarea unui acord cu Uniunea Europeana ar putea duce la anularea tratatelor pe care acestea le au în prezent cu Rusia. „Nu facem presiuni asupra nimănui. Aceasta este o alegere suverană a fiecărui stat”, susține Lavrov.
Declaraţiile sale vin la doar o zi după ce cancelarul german, Angela Merkel, a cerut Ucrainei să implementeze reforme credibile dacă îşi doreşte o apropiere de Uniunea Europeană. „Ştim că reformele nu pot fi duse la îndeplinire într-o singură zi. De asemenea, ne dorim să sprijinim Ucraina în implementarea reformelor, cu mijloce financiare specifice politicii europene de vecinătate. Dar condiţiile pentru toate aceste lucruri trebuie îndeplinite de Ucraina, iar acest lucru nu se poate întâmpla cândva, acest lucru trebuie să se întâmple acum”, a spus ea.