România trimite 30 de ventilatoare Cehiei, țara europeană cea mai afectată de coronavirus în valul doi

Data publicării:
profimedia- ventilator pacient coronavirus
Pacient conectat la oxigen. Foto: Profimedia

30 de ventilatoare de terapie intensivă achiziționate prin programul RescUE de către Uniunea Europeană au plecat către Praga, Cehia, în sprijinul medicilor care intervin în lupta împotriva pandemiei generată de Covid-19, au transmis reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, informează Mediafax.

Misiunea umanitară este organizată în baza deciziei Comisiei Europene de a trimite echipamente medicale de terapie intensivă (ventilatoare) către Cehia, în urma solicitării de asistență.

România, fiind una dintre gestionarele capacității RescEU europene pentru rezerve medicale, va pune la dispoziție pentru o perioadă de 3 luni, în baza unui contract de comodat, cele 30 de ventilatoare de terapie intensivă achiziționate prin programul RescEU.

Delegația DSU - IGSU este formată din 6 pompieri ISU Arad și un medic din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Arad.

Transportul echipamentelor medicale va fi asigurat cu două camioane puse la dispoziție de ISU Arad.

Cele 30 de ventilatoare de terapie intensivă indispensabile continuării îngrijirilor medicale care se impun pacienților aflați în stare gravă, ca urmare a infectării cu noul Coronavirus nu fac parte din echipamentele medicale de terapie intensivă aflate în stocul strategic al României.

Cehia, o țară cu o populație de 10 milioane de locuitori, raportează acum mai multe cazuri la 100.000 de locuitori decât orice altă țară din lume. Doar miercuri au fost raportate peste 15.000 de noi infecții, un record.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...