REPORTAJ în "jungla" din Calais. O zi din viaţa imigranţilor
La doar câţiva kilometri de mahalaua în care locuiesc miile de imigranţi, oamenii îşi continuă nestingheriţi viaţa în centru oraşului Calais. Nici ei nu găsesc vreo soluţie pentru această criză. Cei mai mulţi nu se tem de valul de africani sosiţi în oraşul lor, ba mai mult localnicii îi compătimesc pentru situaţia în care au ajuns aceşti imigranţi.
Marianne, locuitoare din Calais: „Este trist pentru ei, care au încercat să scape dintr-o ţară lovită de război. Încearcă să găsească o viaţă mai bună, dar, din nefericire, aici la Calais nu prea avem ce să le oferim”.
În acest timp, în tabăra supranumită „Jungla”, 50 de imigranţi din Etiopia şi Eritreea au asistat la o slujbă într-o biserică improvizată. Lucrările au durat două luni, iar banii au fost donaţi de asociaţii creştine.
Mima, imigrant din Etiopia: „Îmi ajung până în adâncul inimii. Când mă rog, uit că sunt imigrant. Mă simt ca în Casa Domnului. Îi mulţumim lui Hristos că ne-a dat viaţă şi ne-a salvat. Noi am scăpat. Dar alţii sunt morţi. Ne rugăm şi pentru cei care au murit, prietenii noştri, nu mai sunt cu noi, care au murit pe drum”.
Mima, asemenea multor imigranţi, a fugit pe mare. Barca cu care a plecat din Libia s-a scufundat, iar sute de oameni s-au înecat. A scăpat, spune etiopianul, pentru că este un bun înotător. Spre deosebire de alţii, Mima, care a studiat jurnalism şi IT, visează la ziua când se va întoarce în ţara natală ca să facă presă.
Restul preferă „Jungla” de la Calais. Aşa că au început să înveţe franceză, ca să îşi poată depune dosarele pentru statutul de refugiat. Îi ajută profesori voluntari, în prima şcoală improvizată în tabără.
Veronique Soufflet, profesoară de franceză: „Astăzi le voi preda franceză. Sunt lecţii pentru azilanţii care vor să rămână în Franţa şi de aceea vor să înveţe franceză. Unii vorbesc puţin, dar cei mai mulţi ştiu doar engleză şi arabă, franceză deloc. Le voi preda noţiuni folositoare pentru viaţa de zi cu zi”.
Imigrant din Afganistan: „Am fost translator în Afganistan. Pentru că făceam traduceri şi eram interpret, talibanii m-au avertizat să nu mai colaborez cu americanii. Dar eu lucram cu americanii aşa că a trebuit să plec. A fost foarte greu să plec din Kabul pentru că mi-au spus să nu mă mai vadă vreodată pe acolo că mă omoară. Familia mi-a zis că e mai bine să plec din Afganistan şi să trăiesc unde vreau eu. De aceea am venit aici”.
În timp ce unii învaţă, alţii preferă să se concentreze pe planurile de evadare.
Deborah, imigrantă din Eritreea: „Zi de zi, tren, gară. Mă gândesc că într-o zi voi avea noroc. Poliţia aleargă după noi toată noaptea. Alergăm, sărim în apă, în întuneric. Fete şi băieţi morţi. Aşa e viaţa aici”.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
