Renunțarea la energia nucleară provoacă neînțelegeri în guvernul german. „Nu avem nevoie de argumente politice sau de dogmatism”

Data publicării:
Neckarwestheim nuclear power plant
Centrala nucleară Neckarwestheim (Baden-Wuerttemberg). Foto: Profimedia Images

Renunţarea la energie nucleară până pe 15 aprilie decisă de guvernul german pare să devină incertă, întrucât doi dintre partenerii din coaliţia tripartită nu reuşesc să se pună de acord asupra datei finale, relatează luni dpa.

Liderul social-democraţilor (SPD) a exclus luni extinderea funcţionării ultimelor trei centrale atomice ale ţării, după ce săptămâna trecută un responsabil al Partidului Liberal Democrat (FDP, pro-afaceri) sugerase ca decizia să le revină experţilor.

Astfel, în opinia ministrului liberal al transporturilor, Volker Wissing, o comisie de experţi ar trebui să decidă când să fie oprite centralele, conform Agerpres.

„Nu avem nevoie acum de argumente politice sau de dogmatism, avem nevoie de un răspuns profesionist la întrebarea cum ne putem asigura o resursă de energie stabilă şi convenabilă şi în acelaşi timp să ne îndeplinim obiectivele în ce priveşte protecţia climei”, a declarat Wissing pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung.

„Dacă nu vrem să discutăm despre acest lucru în plan politic, atunci trebuie să clarificăm problema ştiinţific”, a adăugat el.

Liderul SPD Lars Klingbeil a declarat în schimb luni că centralele vor fi închise conform planului.

„Dezbaterea s-a decis. Cancelarul a spus clar acest lucru”, a afirmat Kingbeil după reuniunea anuală a conducerii formaţiunii.

El a adăugat că atât FDP, cât şi Verzii - al treilea partid din coaliţie - acceptă data actuală.

Germania vrea să accelereze tranziţia la surse de energie mai „curate” după oprirea fluxului de gaz din Rusia, anul trecut, pe fondul disputei dintre Moscova şi ţări occidentale cu privire la războiul Kremlinului din Ucraina. Totuşi, preţurile în creştere ale energiei şi temerile privind posibile penurii în cursul iernii au determinat reluarea discuţiilor asupra momentului când ar trebui să se renunţe la unele surse de energie, menţionează dpa.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...