Regina Marii Britanii a promulgat legea pentru Brexit

Data actualizării: Data publicării:
Queen Elizabeth II Records Commonwealth Day Broadcast
Foto: Guliver/GettyImages

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a promulgat oficial joi legea care îi va permite premierului Theresa May să activeze Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, ce va da startul oficial negocierilor pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană, relatează Reuters.

Queen Elizabeth II Records Commonwealth Day Broadcast
Foto: Guliver/GettyImages

Anunţul, făcut de preşedintele Parlamentului John Bercow, a confirmat că May poate începe negocierile de ieşire din UE în orice moment. Purtătorul de cuvânt al premierului a sugerat, însă, luni că decizia va interveni spre sfârşitul lunii.

Parlamentul Marii Britanii a aprobat luni, fără niciun amendament, legislaţia pentru declanşarea Brexit.

Liderii celorlalte 27 de state membre UE ar putea să se reunească pe 6 aprilie într-un summit vizând să definească „liniile directoare” ale negocierilor viitoare. Europenii vor căuta să facă corp comun în faţa britanicilor, susceptibili să exploateze disensiunile din cadrul blocului.

Între subiectele fierbinţi va figura factura de ieşire din UE. Bruxellesul ar putea să le ceară britanicilor până la 60 de miliarde de euro, potrivit mai multor surse europene, o sumă care corespunde angajamentelor pe care Londra şi le-a asumat deja în privinţa contribuţiei la bugetul european.

Situaţia celor trei milioane de europeni instalaţi peste Canalul Mânecii va trebui, de asemenea, să fie tranşată. Theresa May a refuzat, pentru moment, să le garanteze drepturile, înainte să obţină asigurări similare cu privire la cei 1,2 milioane de britanici care trăiesc în UE.

Negocierile ar urma să dureze doi ani, însă sarcina va fi titanică până se va ajunge la capătul „divorţului cel mai complex din istorie”, potrivit fostului ministru conservator William Hague.

Ipoteza unui eşec al negocierilor cu Londra nu este, de altfel, exclusă.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...