Potrivit noilor prevederi, orice decizie a Tribunalului Constituţional trebuie luată cu majoritate calificată de două treimi, şi nu simplă ca până acum.
În opinia analiştilor politici, acestă modificare nu va face decât să paralizeze activitatea Tribunalului şi va spori astfel puterile Parlamentului, pentru că multe măsuri controversate vor ajunge să fie promulgate fără un aviz în ceea ce priveşte constituţionalitatea lor.
Măsura a scos mii de oameni în stradă în urmă cu două săptămâni şi a stârnit îngrijorare la Bruxelles.
Veniți la putere de două luni, conservatorii din partidul lui Jaroslaw Kaczynski, Lege și Dreptate, au anunțat sau au pregătit deja legi care modifică funcționarea Parchetului General, a mass-media publice și a administrației, precum și în ceea ce privește competențele statului în caz de amenințare teroristă.