Referendum în Ucraina: Legalizarea canabisului în scop terapeutic şi reducerea numărului de parlamentari, printre întrebări

Data publicării:
Volodimir Zelenski
Volodimir Zelenski Foto: Guliver/GettyImages

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut vineri publică lista completă de cinci întrebări pe care administraţia sa doreşte să le supună votului în cadrul unui plebiscit preconizat să aibă loc în paralel cu alegerile locale din 25 octombrie, printre întrebări figurând reducerea numărului de parlamentari în legislativul de la Kiev şi legalizarea canabisului în scop terapeutic, relatează agenţiile de presă Ukrinform, AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Într-un apel adresat ucrainenilor, Zelenski şi-a îndemnat concetăţenii să-l ajute să treacă în parlament proiectul său de reducere a numărului de deputaţi la 300 de la 450 câţi sunt în prezent.

„Dacă oamenii vor spune 'da', niciun singur politician - oricât de multă influenţă financiară, mediatică sau de partid ar avea - nu va putea să conteste voinţa poporului”, argumentează Biroul prezidenţial de la Kiev într-un comunicat.

În februarie, parlamentul ucrainean (Rada Supremă, unicamerală), unde partidul proprezidenţial „Slujitorul poporului” deţine o majoritate de 246 de deputaţi, a trecut proiectul respectiv într-o primă lectură. Dar proiectul de lege are nevoie de cel puţin 300 de voturi pentru aprobarea finală, întrucât aceasta implică modificări în Constituţie.

O reducere a numărului de deputaţi ar duce la o intensificare a competitivităţii şi i-ar încuraja pe parlamentari să reprezintă mult mai bine interesele alegătorilor, argumentează administraţia de la Kiev în comunicatul citat.

„Pe teritoriul ţării noastre canabisul este total ilegal”, dar „lumea se schimbă”

O altă întrebare la care ucrainenii sunt chemaţi să-şi exprime opinia este legată de legalizarea canabisului în scopuri terapeutice în ţară. „Pe teritoriul ţării noastre, aceasta este total ilegal”, dar „lumea se schimbă şi trebuie să tragem concluziile de rigoare şi să aduce schimbări contractului nostru social”, conform aceluiaşi text al preşedinţiei ucrainene.

„Potrivit estimărilor preliminare, cel puţin două milioane de ucraineni au nevoie exact de canabis” pentru uz terapeutic, se menţionează în document, în care preşedinţia ucraineană susţine: „Evident, suntem preocupaţi de buna calitate a vieţii lor”.

Zelenski a anunţat săptămâna aceasta că cinci întrebări pe probleme sociale vor fi adresate alegătorilor în ziua alegerilor locale, în 25 octombrie. Lista completă cu întrebări a fost dată publicităţii abia vineri de către preşedinţia de la Kiev, în timp ce Volodimir Zelenski plecase într-o vizită oficială în Turcia.

În afară de cele două întrebări, celelalte trei vizează crearea unei 'zone de liber schimb' în Donbas, regiune din estul ţării, unde doar o parte se află sub controlul Kievului, cealaltă fiind controlată de rebeli separatişti proruşi; introducerea pedepsei cu închisoare pe viaţă pentru corupţie şi dacă Ucraina trebuie să ridice problema utilizării garanţiilor de securitate stabilite în Memorandumul de la Budapesta la nivel internaţional în cadrul reglementării conflictului din Donbas?

Oponenţii lui Zelenski au calificat referendumul drept o manipulare

Oponenţii lui Volodimir Zelenski - fost actor de comedie, care a câştigat detaşat alegerile prezidenţiale din 2019 cu promisiunea de a reforma clasa politică actuală, a eradica corupţia şi a pune capăt războiului din estul ţării - au calificat votul consultativ drept o manipulare şi o tentativă de a mobiliza electoratul partidului său, cu popularitatea în scădere, la secţiile de votare pentru a creştere rata de participare în plină pandemie de COVID-19.

În faţa criticilor, preşedintele a asigurat că această consultare nu are „consecinţe juridice directe”, dar va permite „fiecărui cetăţean să se exprime asupra unor probleme importante” ale societăţii. Mai mult, preşedintele a promis să introducă amendamente legislative - ceea ce legea îi permite - pentru a implementa rezultatele consultării populare.

De asemenea, opoziţia s-a arătat interesată din ce fonduri va fi finanţată organizarea consultării populare. Un deputat al partidului proprezidenţial a indicat vineri că plebiscitul este finanţat de 'sponsori' fără să le dezvăluie numele, conform agenţiei de presă Interfax-Ukraina.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...