Redeschiderea şcolilor nu a reaprins epidemia de coronavirus în Norvegia

Data publicării:
Empty classroom
Sală de clasă. Foto: GettyImages

Redeschiderea grădiniţelor şi a şcolilor din Norvegia în luna aprilie nu a reaprins epidemia cauzată de noul coronavirus până în acest moment, au afirmat luni autorităţile sanitare din această ţară nordică, al căror anunţ a diminuat astfel o parte dintre îngrijorările populaţiei.

Norvegia s-a numărat printre primele ţări din Europa care au adoptat măsuri de relaxare a restricţiilor, redeschizând pe 20 aprilie ''barnehager'' - echivalentul creşelor şi grădiniţelor -, iar apoi, o săptămână mai târziu, şcolile din ciclul primar, în care învaţă copii cu vârste cuprinse între şase şi zece ani.

Redeschiderea acestor unităţi, închise începând cu 12 martie, a generat un val de nelinişti, în special în rândul părinţilor. O pagină de Facebook intitulată „Copilul meu nu trebuie să fie un cobai pentru COVID-19” a adunat circa 27.000 de membri.

„Nu am observat până la acest moment ca deschiderea şcolilor şi a barnehager să fi avut un efect negativ asupra situaţiei epidemiologice”', a declarat luni un înalt responsabil din cadrul Institutului norvegian de sănătate publică, Frode Forland, cu prilejul unei conferinţe de presă zilnice.

„Dacă relaxarea măsurilor ar fi avut un astfel de efect, ar fi trebui să începem astăzi să-l constatăm sub forma unei creşteri a cifrei infectărilor”, a spus el, citat de Agerpres.

Acestă observaţie este valabilă şi pentru saloanele de coafură, pentru cabinetele de fizioterapie şi alte servicii de îngrijire, autorizate la rândul lor să se redeschidă din 27 aprilie, a mai spus acelaşi oficial norvegian.

„Cu toate acestea, este încă puţin prea devreme pentru a constata impactul în ceea ce priveşte spitalizările şi urmărim situaţia cu o atenţie sporită”, a precizat el.

Celelalte şcoli norvegiene, colegii şi licee, se vor redeschide săptămâna aceasta.

Accesul în creşe şi şcoli este determinat de respectarea unor reguli sanitare stricte: copiii sunt organizaţi în grupuri mici care nu interacţionează între ele, respectă distanţarea fizică, igiena mâinilor şi organizarea orelor de predare în aer liber atunci când acest lucru este posibil.

Doar şapte noi cazuri de coronavirus au fost anunțate duminică în Norvegia, bilanţul total ajungând la 8.106 infectări de la debutul epidemiei şi 224 decese în această ţară cu o populaţie de 5,4 milioane de locuitori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”