Recomandările Comisiei Europene pentru Crăciun și Revelion: Reuniuni restrânse cu mască de protecție în casă și fără colindat

Data actualizării: Data publicării:
familie celebreaza craciunul cu masca
Foto: Guliver/Gettyimages

Comisia Europeană a adoptat miercuri o strategie pentru gestionarea pandemiei în următoarele luni de iarnă. Executivul european cere statelor membre să mențină carantina pe timpul nopții, să încurajeze populația să evite întâlnirile de sărbători, iar când acestea au loc să poarte mască de protecție. De asemenea, în perioada Crăciunului sunt recomandate ceremoniile religioase online și evitarea adunărilor de persoane pentru colindat.

„Europa a făcut progrese considerabile în înțelegerea și gestionarea actualei pandemii de COVID-19. Vaccinurile ar putea pune capăt pandemiei, dar realitatea este că UE are în față câteva luni dificile înainte ca aceste vaccinuri să fie utilizate pe scară largă și să permită o îmbunătățire semnificativă a vieții cetățenilor”, precizează Comisia Europeană. 

Documentul publicat miercuri cuprinde mai multe recomandări pe care Comisia le face statelor membre pentru perioada sărbătorilor.

Reuniuni restrânse de sărbători, fără colinde și cu mască

Comisia Europeană recomandă statelor membre să interzică adunările publice și să reglementeze pe cât posibil cadrul în care pot avea loc reuniunile în familie în perioada sărbătorilor:

-Definiți criterii clare pentru adunări sociale mici, evenimente în familie, cum ar fi numărul maxim de persoane care au voie să participe și încurajați cetățenii să respecte regulile de distanțare fizică și utilizarea măștilor.

-Încurajați oamenii care intenționează să petreacă împreună sărbătorile de la finalul anului să stea împreună și în zilele anterioare și în zilele de după festivități.

-În cazul ceremoniilor religioase, luați în considerare evitarea adunărilor în masă și utilizarea pe cât posibil a mediului online, TV sau a emisiunilor radio. 

Comisia Europeană le recomandă statelor să ia în calcul interzicerea corurilor relgioase pe perioada sărbătorilor.

De asemenea, statele membre sunt încurajate să mențină în vigoare restricțiile pe timpul nopții.

Cei care vor să plece în vacanță să se vaccineze anti-gripal și să se izoleze la întoarcere

Comisia le recomandă statelor să încurajeze populația care intenționează să călătorească să se vaccineze împotriva gripei. De asemenea, angajatorilor le este recomandat să le permită angajaților să lucreze o perioadă din locația în care aceștia intenționează să își petreacă sărbătorile.

„Încurajați angajatorii să le permită oamenilor să lucreze de acasă sau de la locul unde intenționează să-și petreacă festivitățile de la sfârșitul anului cu câteva zile înainte și după - de preferință în jur de șapte zile, ori de câte ori este posibil. Acest lucru va permite lucrătorilor să se auto-carantineze înainte de a participa la adunări sociale sau gospodărești, sau evenimente și / sau înainte de a veni înapoi la locurile de muncă. În cazul în care lucrul la distanță nu este posibil, angajatorii trebuie să asigure măsuri care să permită revenirea în siguranță la locul de muncă”, transmite Comisia.

Vacanța de iarnă a elevilor trebuie prelungită

Pentru a reduce riscurile de transmitere în perioada de după sărbătorile de iarnă, Comisia Europeană cere statelor membre să ia în considerare prelungirea vacanțelor școlare sau introducerea unei perioade de învățare online ca modalitate de introducere a unei perioade „tampon”.

„Astfel vom evita ca virusul să fie adus de copii în școli, atunci când se întorc din vacanță. În astfel de cazuri va fi important să specificați o anumită dată, cu câteva zile înainte de deschiderea școlilor, până când familiile cu copii și educatorii sunt rugați să se întoarcă acasă în cazul în care au călătorit”, mai precizează Comisia.

Documentul care cuprinde toate recomandările Comisiei Europene poate fi consultat AICI.

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...