Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a minimalizat miercuri imaginile de la summitul NATO în care el pare că are dificultăţi în a-şi menţine echilibrul, afirmând că a fost vorba despre un „cârcel” şi a cerut să fie tratat cu respect, relatează agenţiile Reuters şi EFE.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Juncker a reacţionat astfel după ce un jurnalist l-a întrebat dacă era în stare de ebrietate. „Este minunat să văd cât de mulţi se pricep la problemele mele medicale. Am citit ce a spus lumea. Da, am avut un cârcel la picior. Eram la reuniunea NATO, dar erau acolo lucruri mult mai importante decât starea mea de sănătate”, a spus în faţa presei preşedintele Comisiei Europene, cerând totodată să fie tratat cu „respect”.
În imaginile surprinse după fotografia de grup se vede cum el este ajutat de lideri participanţi la summit să coboare scările şi apoi să-şi păstreze echilibrul.
Purtătorul de cuvânt al executivului comunitar, Margaritis Schinas, a declarat ulterior că Jean-Claude Juncker a avut la summit dureri din cauza sciaticii, o suferinţă despre care Juncker a mai vorbit şi alte dăţi şi pe care a confirmat-o acum în faţa presei. „Acest lucru a fost corect miercurea trecută şi este corect dimineaţa aceasta şi va fi corect diseară şi mâine dimineaţă”, a asigurat el.
În trecut, Juncker a respins de mai multe ori rumorile că ar avea probleme cu alcoolul, relatări în acest sens apărând mai ales în presa britanică în perioada când fostul guvern de la Londra condus de David Cameron încerca să împiedice numirea sa la conducerea executivului comunitar.
Sursa: Agerpres