Preşedintele Franţei Emmanuel Macron a anunțat că se simte bine după ce a fost pălmuit în timpul unei vizite, incident pe care l-a catalogat drept un act "izolat" generat de "indivizi ultraviolenţi".
"Totul este bine. Trebuie să relativizăm acest incident care este, cred, un fapt izolat. Nu trebuie ca acest lucru să eclipseze restul subiectelor atât de importante care afectează vieţile multor oameni", a declarat Emmanuel Macron pentru publicaţia Le Dauphiné Libéré.
"Trebuie respectate funcţiile în cadrul Republicii, iar eu nu voi renunţa niciodată la această luptă. Funcţiile, oricare ar fi acestea, sunt mai importante decât noi şi nu trebuie să facă obiectul vreunei agresiuni. De altfel, eu tocmai i-am scris unuia dintre primarii din departamentul Drôme, care a fost agresat", a adăugat Emmanuel Macron.
"În Republică, există libertatea de expresie, există posibilitatea de a fi controverse, libertatea de vot şi pluralismul democratic, astfel încât se poate stabili cui îi acordăm mandatul şi cine votează legile pentru noi. Reversul este că nu pot exista acte de violenţă, de ură, nici în discurs, nici în fapte. Altfel, este ameninţată însăşi democraţia", a subliniat Emmanuel Macron.
"Eu nu aş vrea ca indivizi izolaţi sau oameni care merg spre extreme, în orice fel, să îi facă uitaţi pe restul. Poporul francez este un popor republican. Cei mai mulţi dintre francezi sunt interesaţi de problemele de fond. Din principiu, eu aş fi inflexibil, dar să nu lăsăm ca acte izolate, ale unor indivizi ultraviolenţi, cum sunt unii la fiecare eveniment de acest fel, să prindă controlul asupra dezbaterii publice, nu merită", a continuat Emmanuel Macron.
Întrebat dacă se teme să mai aibă contacte cu cetăţenii, preşedintele Franţei a răspuns: "Nu, deloc. De altfel, am continuat să salut persoanele prezente care se aflau lângă acel domn şi am făcut poze cu ele. Am continuat şi voi continua. Nu mă va opri nimic".
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a fost agresat de un individ, marţi, în cursul unei deplasări, iar agenţii serviciilor de securitate au anunţat reţinerea a doi suspecţi după incident.
Incidentul a avut loc în timpul unei vizite pe care Emmanuel Macron a efectuat-o în localitatea Tain-l'Hermitage, situată în regiunea Drôme, în sud-estul Franţei. Un individ a părut să îl pălmuiască pe Emmanuel Macron în timp ce preşedintele dădea mâna cu el. Palatul Elysée a comunicat că Emmanuel Macron a fost vizat de o "tentativă de pălmuire", sugerând că preşedintele a reuşit să se ferească de agresiune, potrivit cotidianului Le Parisien. Agenţii de securitate au intervenit imediat pentru protejarea preşedintelui Franţei.
Doi suspecţi au fost reţinuţi după incident, au declarat surse citate de postul BFMTV, fiind acuzaţi de "violenţă voluntară împotriva unui reprezentant al autorităţilor publice". Autorităţile franceze încearcă să afle motivul agresiunii. Conform unor surse, agresorul ar fi simpatizant al Mişcării "Vestele galbene", care protestează faţă de erodarea nivelului de trai în Franţa.
Emmanuel Macron se află în a doua etapă a unui "tur al Franţei", un turneu care are rolul de a "lua pulsul ţării", conform Palatului Elysée. Opoziţia consideră că este un turneu electoral, înainte cu două săptămâni de alegerile regionale şi cu mai puţin de un an înaintea scrutinului prezidenţial.
Marine Le Pen, unul dintre liderii opoziţiei din Franţa, a condamnat vehement agresiunea care l-a vizat pe preşedintele Emmanuel Macron, catalogând incidentul drept "inadmisibil".
Editor : A.P.